Avortul
Autor: Paula D
Album: 2
Categorie: Trezire si veghere
Copiii sunt o binecuvântare,
Un dar lăsat de Dumnezeul sfânt;
Dar câţi pricep această taină oare
Şi împlinesc ce scrie în Cuvânt?

Avortul a ajuns de mult la culme
Atâtea mame, taţi, se învoiesc
Viaţa pruncilor în pântece s-o curme,
Şi naşterea copiilor opresc.

Ce mulţi creştini tratează c-uşurinţă
Ce Domnul în Scripturi a poruncit!
Câţi slujitori cu ani de pocăinţă
Spun că avortul este-ngăduit!

Familii tinere primesc la consiliere
Atâtea sfaturi rele şi lumeşti
De la păstori ce nu stau în veghere,
Lipsiţi de Duhul Sfânt, oameni fireşti.

Ce judecată aspră vor avea aceia
Care Cuvântul sfânt nesocotesc!
Ce chin cumplit va îndura femeia
Ce-a omorât un prunc cu chip ceresc!

El, Creatorul a turnat viaţa
În trupuşoru-i mic şi delicat;
Asemănarea Lui i-a pus pe faţă
Şi duh din Duhul Lui cel viu i-a dat.

Iată răspunsul Lui l-aceia care
N-au ascultat, păcătuind la fel:
"Cum aş putea opri naşterea oare
Eu, care fac să nască? zice El.

Cum aş putea Eu oare a deschide
Al mamei pântece, a naşte să n-o las?"
El care moartea oricui o decide
Şi hotăreşte fiecărui lucru-un ceas.

Avortul e ucidere, e crimă,
E un păcat imens ce duce-n iad;
O conştiinţă grea, plină de vină
Au cei ce-n cursa diavolului cad.

Atâtea vieţi ucise strigă-ntruna
A sângelui lor crunte răzbunări,
Căci mamele au stins pe totdeauna
Făr’ nicio milă ale lor suflări.

Cum să ucizi aşa o frumuseţe,
Aşa surâs ce-aduce bucurii?
Cum să distrugi privirea unei feţe
Ce-i plină de splendori şi gingăşii?

Dacă-ai făcut avort tu, cititoare,
Să ştii că judecata-ţi va fi grea,
Dar Dumnezeu îţi poate da iertare
Ştergând cu al Său sânge vina ta.

Acum, cu lacrimi multe, te căieşte
Şi-ntoarce-te de tot la Dumnezeu!
Până nu-i prea târziu, te pocăieşte,
Să nu ajungi în chinul cel mai greu!

Isus pe cruce c-ultima suflare
Către tâlhar rosti c-un dulce grai,
Plin de iubire şi dându-i iertare:
"Chiar astăzi tu vei fi cu Mine-n Rai!"
Amin.
19 februarie 2013

Isaia 66:9 "Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu las să nască? – zice Domnul. – Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea? – zice Dumnezeul tău."
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104532/avortul