Am stat lângă Isus
Autor: George Cornici
Album: Porți spre Cer
Categorie: Slujire
AM STAT LÂNGĂ ISUS

Am stat lângă Isus viața mea întreagă
Privirea Lui duioasă, o spun deschis, mi-e dragă
Să mă despart de Dânsul? Ar fi o nebunie
Dar și mai mult de-atât: ar fi o tragedie.

Mi-a devenit amic la prima întâlnire
Când mi-a dezvăluit ce-nseamnă Nemurire
Răspunsuri am primit la întrebări mai grele
Și nu am mai dorit să-mi construiesc castele.

Când I-am destăinuit ce frământări m-apasă
Mi-a spus că niciodată în groapă nu mă lasă
Ce dulce părtășie trăim noi împreună
Precum e cântul lin dintr-o măiastră strună!

Mi-a arătat Izvorul, curat, cu Apă Vie
Și știu că-I fercit să-I dau credincioșie
Văpăile ce vin le stinge cu-o suflare
Când sunt împovărat mi-aduce ușurare.

Am stat cu El și-oi sta în timp de mare criză
Că știu că o transformă într-o cerească briză
Când jugul este greu El nu m-abandonează
Asupra vieții mele, necontenit, veghează.

Voi spune și la alții ce a sădit în mine
Și cum povața Lui înseninări conține
Să-L caute mai mulți, să afle fericirea,
Să aibă biruință când încolțește firea.

Să-mi dea chiar milioane, în aur să mă-mbrace,
Să vin-adepții modei spre lux să mă provoace
Nu părăsesc iubirea-I de sacrificii plină
Ci stau cu fruntea sus în veșnica-I Lumină.

George Cornici/14 Februarie, 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104529/am-stat-langa-isus