După atâta-nfrigurare
Şi-o iernare "ca la carte"
Iarna pare să . . . transpire
Şi-şi leapădă din cojoace.
Se-ntristează rău şi plânge . . .
Fulgii . . . ce i-a adunat
Cu atâta sârguinţă,
Din înaltul cer, curat . . .
. . . O apucă, o tristeţe,
Toată ziua . . . plânge, plânge.
Căci şederea, i s-a dus . . .
Gerul, nu o mai ajunge.
Şi-aşa tristă şi rău plânsă,
Coboară de pe coline,
Aruncând din albe haine
Şi lăsând 'n urmă, suspine.
. . . S-a pornit "marea cântare!"
Sărbătoare! 'N urma ei.
Oile de bucurie, -şi cheamă, albişorii miei.
Triluri lungi în crengi golite,
Se aud dinspre grădini.
Şi un zumzet: dulce, dulce
Dinspre stup, de la albini;
E o boare sfântă, caldă,
Gâzele-n lumină-şi scaldă,
Trupurile-nţepenite,
Şi de geruri amorţite.
. . . Se aude din zăvoi:
Iarăşi am venit la voi,
Cânt vesel, de piţigoi.