Doamne, Isuse Cristoase,
Leagă rănile noastre
Păstor şi Medic iubit!
Căci spini- rătăcirea prin astre,
Greu ne-au rănit.
Ne-ai căutat şi ne-ai găsit.
De ce suspinăm pe umerii Tăi,
Și lacrimi sting în inimi-clopoței?
Eşti plin de bucurie
Ca şi îngerii, din tărie.
Ne duci spre casa de aur și ambră,
Ce ne-ai zidit-o în slavă.
Spre păşuni verzi,
Spre ape de odihnă, limpezi.
Nu am cum să fiu întristată
La pieptul Tău Sacru, de Tată.
Degajă cicatricea-Ți: bucurie,
Extaz în amurg, armonie.
Tu mă iubeşti, o, Divine
Mai mult decât duhul din mine.
Şi–mi pătrunzi mai bine firea
Şi-mi dăruieşti fericirea
Peste ce-am sperat vreodată...
Căci inima Ta e de Tată.
Înalţă-mi visele doar înspre Tine !
Să strâng la piept doar gândul Tău, Divine!
Să Te prefer, cu evlavie
Celei mai preţioase opere,
Ce–ar fi să mi se descopere.
Pentru că Tu ești Lumina Vie.

O, Creatorul meu, ești Pictorul!
Eu-doar tabloul ...
Fă-mă culoare vie!
Tu ești Compozitorul..
Fă-mă armonie!
Tu ești Poetul,
Eu-doar sonetul.
Fă-mă oda Ta,
Cântată veșnic pe o stea!
Ești Sculptor de om și eon
Mai presus de Pygmalion.
Mă vrei Galateea
Pe care Iubirea Ta,
O face gânditoare,
Caldă, închinătoare.
Dorești să Te picuri în noi,
Duhuri captive-n noroi!
Țelul vieții noastre: să fim
Stropi de-oglinzi din sublim.
Visez să fiu naintea Ta
Ca o roză-nflorită în nea,
Ca un copac mereu verde,
Și-n luna noiembrie.