Domnul smerenia o iubește
Autor: Florența Sărmășan
Album: De vorba cu ingerii
Categorie: Trezire si veghere
Domnul smerenia o iubește


Tu Doamne modestia o iubești,
Smerit dorești să fie cel creștin,
Dar fala, îngamfarea, o urăști,
Urăști, inima plină de venin

Tu nu iubești pe omul încrezut
Ce plin de sine, e la orice pas,
Neascultarea, pe chip i-ai văzut
Și aroganța, i-ai simțit în glas,

Mândria, care inima îi umflă
La cel ce-i îngâmfat și vanitos,
Cu ochii lui făloși, peste tot umblă,
Nicicând, n-ar mai lăsa privirea-n jos

El, crede că nimeni nu-l egalează
Că este bun și știutor în toate,
Că nimănui, nimic nu-i datorează
Se crede prea capabil, că tot poate.

Dar Domnul, pe acest om, nu-l iubește
Iubește omul simplu și smerit,
Dar inima să-I schimbe El dorește
Și mintea-n care fala, a încolțit

Să-i curățească cugetul aprins
Ce prea mult preț, pe eul lui, îl pune
Și sufletul ce-i de păcat cuprins
Ca să înțeleagă tot ce Domnu-i spune.

Să înțeleagă, că doar un om este
Ce prin Isus Hristos s-a ridicat
Să înțeleagă a Scripturii veste
Căci va veni Isus, ca Împărat,

El, Domnul Vieții L-a scăpat din moarte
Când sângele pe cruce și-a vărsat,
De nu va fi cum vrea Isus, nu poate,
Nu-L va vedea, pe marele Împărat.

Să cugeți și aminte să-ți aduci
Tu, muritor de rând cum te numești,
De vrei la Domnul Vieții să ajungi
Tot ce Cuvântu-ți spune, să împlinești!

Și omule, tu schimbă-ți firea rea
Privește țintă, către ceruri sus
Smerenia să o îmbraci și vei avea
Eterna viață, alături de Isus.

Amin

Câmpia Turzii, 23 ianuarie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104156/domnul-smerenia-o-iubeste