Doar El e veşnic sfânt!
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala

În noaptea de-ntuneric dens
Cu umbre-nşelătoare
Mai sunt lumini care se-aprind
Şi stele lucitoare!

În lumea plină de minciuni
De ură şi păcat
Mai sunt şi oameni ce trăiesc
Iubind cu-adevărat!

În barca vieţii, multe valuri
Lovesc să ne doboare
Dar dincolo de norii grei
Veghează-un veşnic Soare!

Ne-ntinde mâna când e greu
Şi lasă har de sus....
Ce ne-a iubit şi ne iubeşte
De toate mai presus!

În faţa Lui se-nchină toate
În cer şi pe pământ
Căci toată slava Lui i-e dată...
Doar El e veşnic sfânt!

Şi noi venim cu mulţumire
S-aducem închinare
Căci dragoste cum e a Lui
Nu are-asemănare!

Vulcan-06-02-2013
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104057/doar-el-e-vesnic-sfant