O Ţară, undeva, departe,
Şi chiar alăturea deschisă
Nerăsfoită de vreo carte
Nici de un basm încă descrisă;

O primăvară fără capăt
Cu toamna-n zâmbetul nădejdii
Unde şi-o iarnă-a dat să-ncapă
Cu pârg de vară în odăjdii.

Albastre aripi de-nălţare
Şi zborul proaspăt de venire
Din revărsările de floare
Strigă o nouă înflorire.

Fiinţă nouă-n ţară nouă
Neasemuită de vreo minte
Din sărbătorile de rouă
Sărbătorită-i de cuvinte.

O Viaţă înviată-ntruna
Născută iar de-a fi pornită,
Cu versuri care pun cununa
Cunună-o inimă iubită.

O albăstrime fără margini
În curcubeie-nfăşurată
De care vremea doar se sparge
În Dragostea nemăsurată.

Cântările fără refrene
Curg ca argintul de cascade
Şi-n depărtările eterne,
O veşnică chemare arde

Care îmi pleacă şi îmi vine
Cu unde străvezii de viaţă
Când, însetatul de lumine,
Alerg şi-alerg în dimineaţă

Unde mi s-a pierdut fiinţa
Împrăștiind nopțile-n zile
Şi încântată e Credinţa
Smulsă din petele argilei.

Minunile peste minune
Înmuguresc o prospețime,
Un cântec dalb de rugăciune
Mi-e existenţa-n înălțime.

Rupt din sforţările puterii
Nemărginit în a fi liber
Zburând în centrul primăverii,
Iar centrul este pretutindeni.