Codrul
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Incurajare
Poţi codrul oare a-nţelege?
Din iarnă-n iarnă m-am oprit
Şi vrui să-ntreb:”De ce te legeni?”
Însă el tace-nţepenit.

Strâmbe-s cuvintele din creangă
Ce negre-n aer s-au sculptat
Şi-n loc de notele de grangur
E scârţâitul îngheţat.

Nici adieri nu sunt de zboruri
Doar frigul palid s-a întins
Şi lăcrimările de doruri
În ţurţuri străvezii a prins.

Îşi strigă urmele-mi geroase
Triumful vocii în tihniri,
Iar arborii sunt numai oase
Sunânde triste amintiri.

Nici tu frunziş, nici tu tristeţe,
Nici fremătare împrejur
Doar o prudentă bătrâneţe
Mă poartă în priviri obscur.

Un codru dat ca pentru pradă
Cu umbre, ape şi lumini,
Iar sufletul lui ca zăpadă
A îngheţat la rădăcini.

Nesimţitoare-n colţi de Soare
Moarte sunt visurile lui,
Jelirile de legănare
Căzură-n starea de statui.

Încremeniţi mai ţin copacii
Smocuri din bărbile de vânt,
Nu îndrăznesc să-ngaim şi:”Pace!”
În inerţia de mormânt.

Ci în această stare veche
Am prins ceva-n simţul de om
De mă lipii cu o ureche
La faţa aspră-a unui pom.

Uimit am auzit sub scoarţă
Muguri de vise şi de dor
Precum bat zbuciumări sub gheaţă
Primăvăratice-n izvor.

O veste creşte de venire
Ca trâmbiţatul îngeresc
Că desluşii din amorţire
Cum ghioceii ciripesc.

Viaţa iubeşte peste lege
Nestăvilită cu nimic –
Am auzit:”Tu, ce te legeni?”
Şi zăpăcit surâsei - spic.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103828/codrul