Dorul cel mai sfânt...
Autor: Maria Luca
Album: Picuri de iubire
Categorie: Laudă și închinare
Ce zarvă se aude
Venind pe-aripi de vânt?
E oare zvon de lupte?
E oare glas de cânt?
Sau rugile-nălţate
De-ai Domnului copii
Ce bat la porţi de aur
Acolo-n veşnicii?

Ce picuri de lumină
Învăluie pământul?
E roua de pe flori
Ce o adie vântul?
Sau lacrimi ce se-adună
Pe struna inimii
Şi curg învolburate
Spre tronul din vecii?

O, câte doruri multe
Prind viaţă şi tot cresc,
Cât oamenii mai speră...
Cât oamenii iubesc...
Dar dorul cel mai sfânt
Ce aripi dă mereu
E dorul după ceruri
Şi-al nostru Dumnezeu!

Vulcan-31-01-2013
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103810/dorul-cel-mai-sfant