M-am rugat Lui Dumnezeu, umilă:
„ Aş putea redeveni copilă?”
Mi-a surâs: „Aceasta nu e greu,
Eşti, deja, copil de Dumnezeu.
La pieptul Meu vei regăsi pruncia,
În veşnicie, toată bucuria”.

Iarăşi m-am rugat, ca un ecou: ,
„ Aş putea fi tânără din nou?”
„De rămâi a Lui Cristos mireasă,
Vei fi pururi tânără, frumoasă.
Să iubeşti! Să lupţi pentru iubire!
Dragostea e tinereţe, fericire.”

Cu curaj, am mers şi mai departe:
„ Ce să fac, ca să nu trec prin moarte?
Să fiu între-acei sfinţi muritori
Care, vii, Te vor primi pe nori?”
Am tot insistat, dar Domnul tace...
Ştim că totu-n jur se va desface.

Cât de sfinţi ar trebui să fim,
Ziua Domnului, cu râvnă, s-o grăbim?
Ziua grea, cu spaimă, şuier, zgomot,
Aerul va fierbe-atunci în clocot,
Aştri-ndepărtaţi se vor topi,
Bolta de ozon s-o risipi.

Soarele va înnegri, luna va fi de sânge,
Cerul, ca un sul străvechi s-o strânge…
Dar toate, de sus le vom vedea:
Cu Isus, scăpaţi de flăcări, vom zbura!
Împlinit fiind dorul sufletului meu:
Vom zbura, fără aripi, la Dumnezeu.

Ne-om înălţa, scăpaţi de-al lumii jar,
Ca hulubii, lin, spre porumbar.
Dacă, mai-nainte, prin Duhul Mielului,
Vom avea dulceaţa porumbelului.
Domnul ne îndeamnă, fraţii mei:
„Deprindeţi blândeţea, de la porumbei!”