Pe aripile întristării
Autor: George Cornici
Album: Porți spre Cer
Categorie: Incurajare
PE ARIPILE ÎNTRISTĂRII

De neagra întristare nu vă lăsați striviți
Aveți un Dumnezeu ce nu vă vrea zdrobiți
În situații grele, extrem de dificile
V-ajută să ajungeți în zonele fertile.

Sunteți doar pelerini spre veșnica Cetate
Durerile sunt perle ce nasc o demnitate
În valurile vieții credința e testată
Să n-o lăsați să fie de chinuri perforată.

S-a năpustit necazul în mod paradoxal?
Sau a venit năpasta în mod accidental?
Să nu vă-nvingă plânsul și nici suspinul greu
C-aveți un Prieten bun, tot timpul, pe traseu...

El nu vă lasă singuri când vine încercarea
Și e în jug cu voi să isprăviți lucrarea
Când vin săgeți trimise din lumea infernală
Sau când simțiți ciocanul din vorba cea brutală,

Atunci vă leagă rana, o clipă nu amână
O unge cu balsam cu propria Lui mână
Și trece întristarea și vine veselia
Din nou să fiți în stare să ridicați făclia.

De trece devastarea prin inima rănită
Și toată ființa voastră simțiți că e zdrobită
Restabiliți conecții cu sferele astrale
Și leacuri veți primi sub formă de cristale.

Când a plecat Acasă ființa cea mai dragă
Să nu lăsați mâhnirea spre lut să vă atragă
Din Duhul Sfânt veni-va dorita cercetare
Să fredonați cântări, din nou, veți fi în stare.

”Necazuri veți avea” – a spus Mântuitorul
Unii în loc de-alin vor arăta cuptorul
Dar chair acolo focul putere nu mai are
Când îngeri păzitori înfăptuiesc lucrare.

Veți fi luați pe brațe pe timp de tragedie
Surâsul va veni pe-aripi de melodie
Veni-va dimineața când veți privi spre Cer
Și va dispare urma de plâns și de mister.

Când disperarea vine sub diferite forme
Cuvântul revelat mai poate să transforme
Și tari veți fi în crezul că toate au un rost
Că-n vremuri de restriște aveți un Adăpost.

Priviți, deci, înspe zona de unde se coboară
Un ajutor ceresc, un iz de primăvară
Și plini de-ncredințare pășiți spre veșnicie
Și-n Via lui Isus lucrați cu vrednicie.

George Cornici/24 Ianuarie, 2013


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103569/pe-aripile-intristarii