Cercetare
Autor: Badau Marius
Album: fara album
Categorie: Diverse
• CERCETARE
O, an ce treci aşa grăbit
Şi la noi nu te-ai gândit
Cu fiecare zi ce-a trecut
Juruinţele mai vechi s-au făcut.

Şi am început a uita
Şi a ne debarasa
De ce Ţi-am promis
Doamne, de ce mi-am permis ?

Căci precum obijnuim
Numai bine ne dorim
Şi la început de an
Ne facem un nou plan.

De vorbă stăm cu Dumnezeu
Şi-i spunem: “Iartă tot trecutul meu”
Căci în anul ce intrăm
Tot mai mult să ne luptăm.

Şi nu vreau a enumera
Pentru a nu judeca
Dar acum când anul se sfârşeşte
Fiecare se gândeşte.

Personal, să ne-ntrebăm
Şi bine să medităm
Căci Vierul ne-a-ngrijit,
Şi nimic nu ne-a lipsit.

Şi-acum că-a mai trecut un an
Rodit-ai tu ceva pe ram?
Sau viaţa ţi-e tot pustie
De cand El te-a lăsat în vie ?

Cu vocea ce ţi-a dăruit
Tu cum I-ai slujit ?
Cu picioarele ce ţi-a dat
La cât bine-ai alergat ?

Prin mâinile tale
Câţi au primit binecuvântare ?
Şi sincer şi curat,
Pentru câţi te-ai rugat ?

Şi de vederea ce ţi-a dat
Oare cât te-ai bucurat ?
Şi ochii cât ai folosit,
În Biblie pentru citit ?

Dar acum se cere roada
Doar de asta-i fost sădit;
Acum Stăpânul vrea să vadă
Pentru ce S-a ostenit

Roade de nu am adus
Precum în pildă s-a spus.
Isus pentru noi mai mijloceşte
Şi pentru a da rod, ne mai curăţeşte.

Curăţarea ştim că doare
De aceea cu răbdare
Să nu murmurăm pe cale,
Căci răsplata e mai mare.

Mustrarea s-o primeşti cu bucurie
Că Tata ţi-o dă, El ştie,
El mustră şi pedepseşte
Pe cine iubeşte.

Lacrimă de ai pe faţă
Şi curge în jos răzleaţă,
Nu descuraja, El ştie
Cum să cureţe a Sa vie.

Haide-ţi toţi cu umilinţă
Să-I cerem şi cu căinţă,
Să ne mai dea un an de îndurare
Şi de binecuvântare,

An în care să luptăm
Suflete să ridicăm,
An în care să fim sare,
Cea mai bună în mâncare!

Şi model de credincios
După cum ne vrea Hristos
Chiar şi prin purtarea mea,
În mine să se vadă Mesia.

Să fim credincioşi în toate
Celui ce ne-a scos din moarte,
Celui ce ne-a mântuit,
Şi de iad ne-a izbăvit.

Şi-Ţi mulţumesc Stăpâne, Tată,
Pentru înţelepciunea dată
Nimic de-aici nu-mi aparţine,
Ci totul de la Tine vine.

Tu vrei mereu să ne vorbeşti
Şi prin toate ne şopteşti
Doar noi să luăm aminte
Mereu la a Tale cuvinte.

Bucuria mântuirii să strălucească
Pe feţe, şi să lucească
Feţele de bucurie!
Şi să ne vedem sus, în veşnicie
Amin.
Marius Bădău


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103369/cercetare