M-atinge Lumina să-mi poarte
Privirea pe raze de Soare
Adânc luminându-mă-n noapte,
Pendula sună deșteptare.

La trecerea timpului, cat
Clepsidra ce totul socoate,
Cât bob numărat în păcat!
Neveghere, izul de moarte.

La cruce privesc de departe,
Suspină amintirile-n mine,
Dar cum să mă scutur de moarte,
De tină, de straie păgâne?

Căci ce-aș mai putea să adun,
Păsărele-mi ciuguliră cununa,
Și rodul e-amar, nu e bun,
Și floare deschisă, niciuna.

Cum oare-aș putea să-ndrăznesc,
O, Doamne Isuse, mă doare
Căderea-n miraj pământesc
Prin cânt de sirenă pe mare.

A Crucii, nu-i fibra uscată,
Ea, iarăși cu lacrimi e plină,
Lacrima cu sânge-amestecată
Aceea ce-o știm din grădină.

Dar fața Lui Isus, minune
Coborâtă din cer pe pământ,
Se-apleacă cu milă spre mine:
„Te-am așteptat zile la rând.

Acum durerea Îmi alină
Rodul care nu e pierdut,
Oaia care, întoarsă la turmă,
Va ști să iubească mai mult.”

Nu pot un cuvânt să-I răspund,
Dar glasu-I, întors bumerang,
Îmi culege din lacrimi cuvânt
De dor, de iubire, de drag.

Aştept o-ntâlnire pe munte,
Cântând să urcăm tot mai sus,
Întoarceți-vă oi pierdute,
Nimic nu-i mai scump ca Isus.

Amin!