Din tot ce Doamne, ai creat!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Nihil Sine Deo
Categorie: Zidire spirituala
Din tot ce Doamne, ai creat

Din tot ce Doamne, ai creat
În ceruri sus şi pe pământ
Prin voia-Ţi şi prin Cuvânt,
Nimic nu e mai de-admirat
Crescându-Ţi slava în avânt,

Ca dragostea, ce-ai arătat
În Fiul Tău, Mielul cel sfânt
Iertaţi fiind prin legământ,
Prin haru-Ţi mare, minunat
Să-ntărească al Tău Cuvânt!

Tu L-ai trimis să împlinească
Cea mai scumpă făgăduinţă
Promisă-n Eden prin credinţă,
Că lumea, n-o să sfârşească
Ci va avea timp de pocăinţă,

Că iar în ordinea cerească,
Se va reîntoarce-n biruinţă
Prin har şi prin buna voinţă,
Ca ea-n veci să Te mărescă
Spre slava-Ţi cu prisosinţă!

Dar Doamne, cruntă a fost
Cea mai cumplită bătălie,
Din cea mai mare tragedie,
Care-a-ncheiat al vieţii rost
Spre-aduce pace şi-armonie.

Găsind la cruce, adăpost:
Prin poarta intrării-n bucurie,
În scumpa, dulce-mpărăţie,
Va proslăvi, a-L cerului cost
O-ntreagă, sfântă veşnicie.

Flavius Laurian Duverna
16 ianuarie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103248/din-tot-ce-doamne-ai-creat