De încă mai poţi să zâmbeşti,
Când trupu-i o rană şi plânge,
E semn că-n credinţă tu creşti
Şi vrei perfecţiunea-a atinge.

De încă mai speri la o zi,
Când totul în jur e-ntuneric,
E semn că doreşti ca să fii,
Cândva în Oraşul feeric.

De încă mai plângi cu suspin,
Când simţi că puterea te lasă,
E semn că va fi mai senin
Şi ochiul şi dorul de Casă.

De încă mai simţi apăsări,
Când pasul îl duci pe cărare,
E semn că vor fi desfătări,
În lumea de har şi splendoare.

De încă mai crezi în minuni,
Când viaţa-ţi oferă amarul,
E semn că în suflet aduni,
Comori ce revarsă doar harul.

De încă mai simţi câte-un jar,
Când crezi c-ai scăpat de cavernă,
E semn că există-un calvar
Şi-o poartă spre viaţa eternă.

Şi dacă te-ncrezi în Cuvânt,
Vei primi o putere de sus,
Nu te teme de valuri sau vânt,
Căci la cârmă, e Domnul Isus.

15/01/13, Barcelona- Lucica Boltasu