Mărturia lui TEO
Autor: Utilizator Sav Simona
Album: Mărturii
Categorie: Experiente cu Dumnezeu

   Era în preajma anilor 1992-1994 când, într-un grup de lucru, condus de fratele Puşcău din Arad, făcea parte şi un tânăr pe nume Teofil zis şi Teo din Sânleni, Arad. Tânărul acesta aveo o mărturie minunată despre cum Domnul Isus l-a vindecat. Mărturia lui începe astfel:

   Lucra pe o schelă foarte înaltă în incinta gării, când, dintr-o dată s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproximativ 6-8 m înălţime cu spatele, pe o şină de cale ferată. Coloana vertebrală a fost în două locuri fracturată (cât a fost lăţimea căii ferate).

   Durerile erau deosebit de mari ca şi gravitatea fracturilor (pentru tot restul vieţii). Primul gând atunci când s-a văzut cum arăta şi atunci când colegii au decis să-l ducă imediat la spital, a fost acela să le spună acestora, ca înainte de a-l duce la spital, să-l ducă mai întâi acasă la familia lui, pentru a face o rugăciune, şi va merge la spital numai dacă Domnul nu-l va vindeca.

   L-au dus acasă, l-au pus pe un pat; tatăl, mama şi cele patru surori mai mici care erau acasă, s-au aşezat pe genunchi înaintea Domnului şi au hotărât să nu se ridice dinaintea Lui fără a primi un răspuns de vindecare pentru Teo. Rugăciunea a durat patru ore, când, dintr-o dată, Duhul Sfânt a început să vorbească prin gura surorii celei mai mici, pe nume Ana. "Tânărule, nu-ţi cer mare lucru, doar atât, ridică-te, şi să stai în picioare!"

   Nouă poate nu ni se pare mare lucru, dar pentru el, care nu mai avea controlul asupra nervilor trupului său, era aproape imposibil. De aceea nu a acţionat la prima proorocie, dar când Duhul Sfânt a strigat pentru a doua oară, s-a gândit "ce rost mai are viaţa mea în această stare... voi împlini cuvântul Domnului şi apoi să facă ce va crede El de cuviinţă, căci viaţa mea e în mâna Sa."

   Când a încercat să ridice capul de pe pernă, atunci a văzut că nu mai are control asupra corpului căci capul odată ridicat, i-a atins vârful picioarelor... cu mare greutate şi-a tras totuşi picioarele din pat şi când a atins pământul, a sărit în picioare pe deplin vindecat. "Slavă Domnului pentru lucrările Sale aşa de minunate!"  mărturisea fratele. Şi avea aşa putere în mărturia sa încât, era cu neputinţă să nu simţi puterea de vindecare a Duhului Sfânt din acele clipe.

   Dar mărturia lui, dragii mei nu a fost prea îndelungată - doar un an şi patru luni - timp în care o făcea fără nici o ezitare, apoi Domnul, l-a chemat acasă.

   Lucra cu betoniera la confecţionarea bolţarilor împreună cu fratele lui Remus când, dintr-o dată, un curent de înaltă tensiune era gata să-l omoare pe fratele lui şi dorind să-l scape, a murit el, curentat.

   Şi-a sfârşit călătoria în iureşul mărturiilor lui cutremurătoare şi pline de credinţă. Domnul l-a chemat "acasă", el este acolo de aproape 18 ani, se bucură de veşnicia cu Domnul în care s-a încrezut şi pe care L-a iubit aşa de mult, Slavă Domnului! Amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/103172/marturia-lui-teo