Să-i cerem Domnului, doar ce se cade!
Autor: Florența Sărmășan
Album: De vorba cu ingerii
Categorie: Zidire spirituala
Să-i cerem Domnului, doar ce se cade!


Sa-i cerem Domnului, doar ce se cade
Să nu-i cerem nicicând, averi, măriri,
Din cerurile înalte unde șade
El, vede bine a noastre închipuiri

Să-i cerem Domnului, înțelepciune
Să înțelegem clar, al Său Cuvânt
Pricepere, să știm tot ce ne spune
Noi, drept ca să trăim pe acest pământ

Trăirea noastră, sfântă ca să fie,
Smerenia s-o iubim și tot ce-i drept
Noi, viața s-o trăim în curăție
Iar cugetul, ne fie, înțelept

Și să nu judecam înfățișarea
Cu dragoste, inima s-o vedem,
Căci Duhul Sfânt poate face schimbarea
Noi, în puterea Lui să ne încredem

Cuvântul este literă de lege
În întregime trebuie respectat,
Prin Duhul Sfânt omul va înțelege
Ce dar neprețuit, a căpătat

Să cerem Domnului, înțelepciune,
Un duh smerit și-o inimă curată
Să împlinim tot ce Cuvântul spune
Și viața cea de sus, e câștigată

Îl vom urma pe Fiul, pe vecie
Și vom fi slujitorii credincioși
Iar viața noastră, cu El o să fie
Biruitori vom fii și glorioși!

Amin

Câmpia Turzii, 6 ianuarie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/103138/sa-i-cerem-domnului-doar-ce-se-cade