Flamanda de cer,
Il chem acum la cina…
Ii cer prezenta-I de lumina
si tare-as vrea sa cinez iar
un strop de har…

Smerita ma asez la masa
si-I caut in ochi sa-I citesc Cuvantul…
Privindu-L,
mai gasesc pamantul din mine
ce nu zideste decat ruine…

E prea multa huma
cu dor de tina…
Si iau vasul si-l sparg de pamant
si las mireasma dulce
sa-L atinga printre suspine tacute…

Bland ma priveste-n tacere
lasand sa curga in mine
dor dupa stele…
Duios imi intinde Cuvantul
apoi imi pune in maini potirul
sa beau din vin,
sa beau din sange
si simt iubirea-I cum ma frange…

Mananc si beau din El
si cu cat ma hranesc mai mult
mi-e tot mai foame si mai sete
caci dorul in mine mereu creste…

Nu-mi spune ca mai e mult pana Acasa
cand stiu ca mai e atat de putin
pana la marea masa… !
Atunci eu voi fi mireasa
iar El imi va fi Mire…
Dar pan-atunci voi sta plecat
cu vasul spart…

Si viata mea-I aduc
in semn de multumire!

12 octombrie 2012, CrinulDinVale