Mi s-a compus din zile scrise
Cu orice oră și suspin
O carte,-n scoarțele închise
Cu literele de venin.

Atâtea zile risipite
Doar în ruşine şi în glod
În triumfările ispitei
Cu neputințe de prohod.

Acum, în Viaţă şi Lumină,
Îmi știu trecutul de dureri
Cu frământările de tină
Când bulbuceam fără puteri.

Mi-i groază să rechem imagini
Oftând când cartea răsfoiesc
Fiindcă peste tot pe pagini
Monstruoase pete înnegresc.

Unde ajunse-i umbră slabă
Fără iubire, viață, vis
Până când Domnu-n Cartea Albă
Dumnezeiește m-a înscris.

Lăstar din șoapte tremurânde
Când mă pornisem dureros
Să pot în versuri a aprinde
Un grai de logos luminos...

Din neagra scriere-mi rămâne
O filă fără acuzări:
E pagina limbii române
Ce m-alina din disperări.

Când pe meleaguri depărtate
Cu altă limbă și alt port
Ea, candelă-n singurătate,
Mă vizita în pașaport.

Cu-mpărății neasemuite,
Cu basmul codrului de-argint
Unde în freamăt de cuvinte
Găseam parfumul de cuvânt.

Vine-o tristeţe din tristeţea
Melancoliilor în seri
Ca o şoptire-a tinereţii
Dintr-un boboc de primăveri.

Suspină teiu-n timpul veșted
Fremătător de amintiri
Cu stele presărate-n sfeșnic,
Cu melodie de iubiri,

Cu plescăit de vâsle ude
Din nuferi înfloriţi pe lac
Când seara galbenă pătrunde
Bătăile de pitpalac.

Și unde învăţam ştiinţa
Durerii versului de plai
Luceferea dalb Mioriţa
Cu ciobănaşul ei Mihai.