Azi ne-ai dăruit o floare!
Autor: Maria Luca
Album: Versuri mici pentru pitici
Categorie: Copii
Pui de om venit din ceruri
Precum razele de soare
Te-ai născut în lumea noastră
Ca o binecuvântare!

Floare gingaşă, sublimă,
Din grădina Lui Isus
Ochii tăi deschişi spre viaţă
Fericire ne-au adus!

A fost lungă aşteptarea...
Dar ce bucurie mare
Când prin lacrimi şi suspine
Plânsu-ţi se-auzea mai tare!

Eşti frântură de iubire
Ce vei străluci mereu...
Pentru tine-ngenunchez
Mulţumind Lui Dumnezeu!

Vulcan-04-01-12--2013
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/102656/azi-ne-ai-daruit-o-floare