Neînţeles
Autor: Paula D
Album: 1
Categorie: Diverse
Deşi nu-ţi înţeleg
Misterele divine
Şi-atâtea lucruri care
Vorbesc mereu de Tine,

Ştiu că o zi, doar una
Curând o să se-arate
Când pentru totdeauna
Le voi pricepe toate.

Sunt multe întrebări
Fără răspuns şi grele,
Se-aprind în mintea mea
Ca miile de stele.

Dar ştiu că vine-o zi
Cum nu va fi nici una
Când din ce nu aflasem
Nu va mai fi vreuna.

Acum văd de departe
Lumina, ca prin ceaţă;
Puţin mai e şi vălul
Va dispărea din faţă.

Vedea-voi desluşit
Ce n-am putut pătrunde
Căci Domnul taina Lui
Nu mi-o va mai ascunde.
Amin.
23.05.2008
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/102438/neinteles