E iarnă. Te bucuri de ea. Te bucuri mai mult decât de primăvară, vară ori toamnă. Zăpadă şi frig, fulare şi mănuşi, Crăciun şi colinde, de astea ne bucurăm în fiecare an noi, bogaţii. Dacă ieşi în oraş acum, îmbrăcat cu noul tău palton, înfofolit cu mănuşile şi căciula de lână şi încălţat cu cizmele din piele, nu vezi decât o puzderie de femei, bărbaţi şi copii, îmbulzindu-se în magazinele frumos ornate. Dacă te uiţi mai atent, rar se mai iveşte câte un bătrân. E frig… pentru el e mult prea frig acum şi probabil se ascunde de iarna asta geroasă undeva prin scările blocurilor ori prin barăcile părăsite. Rămaşii pe-afară sunt doar cei fără casă. Îşi poartă sacoşa cu hainele de schimb, sprijinindu-se de-un baston şi călcând anevoios peste gheaţa de pe trotuar, ca nu cumva să cadă.


Ăştia sunt bătrânii fără familie. Despre treaba cu pensile nu mai comentăm aici.
Da… gândeşti corect acum. Ne merge bine… ne merge prea bine. Probabil ne merge aşa de bine pentru că nu suntem destul de puternici. O iarnă petrecută pe străzile mirobolantului oraş Baia Mare ne-ar transforma în nimicuri. Paradoxal, zilele astea am dat peste un bătrânel deosebit: bolnav, sărac şi trist, însă înţelept, optimist şi cu bun simţ (“Cum să cer? Eu nu pot să cerşesc… eu doar mă plimb”). Cine ştie dacă mâine o să mai fie printre noi?…

Mă uit la status-urile voastre de pe mess: “Ningeeeee!!!”, “Ascult colinde”, “Dorm… nu deranjaţi!”, “Abia aştept Crăciunul”. Mă întreb care o fi status-ul bătrânului de pe stradă?