Voi, vânturi parfumate,
de ce-mi purtaţi în şoapte
gândurile rostite
mai departe...?

Nu ştiţi că în tăcere
şi-n tainică veghere
se-aşteaptă izbăvire
de departe...?

Că-n liniştea fiinţei
treci şcoala suferinţei
şi creşti darul credinţei
mai departe...

Dar simţurile toate
au aţipit furate
de cântece ciudate
de departe...

Iar vocea conştiinţei
-avocatul dreptăţii-
cuprinsă-n somnul nopţii
e departe...

Ah, vânturi parfumate,
cu iz de libertate,
aduceţi de departe
primăvara...

Cristina Magdalena Frâncu