Recunoștință sub poveri

Sunt momente în viață când poverile ne apasă mai mult decât putem duce. Când parcă fiecare zi vine cu o nouă greutate și sufletul se întreabă cât va mai dura. În astfel de clipe, recunoștința nu vine ușor. Nu este ceva firesc, ci o alegere. Dar tocmai în aceste momente alegerile făcute înaintea lui Dumnezeu au cea mai mare valoare.
A-L lăuda pe Domnul sub povară înseamnă să-I spui: „Doamne, chiar dacă îmi este greu, eu cred că Tu ești cu mine. Eu cred că Tu lucrezi. Eu cred că nu mă lași.” Nu pentru că totul s-a rezolvat, ci pentru că El este vrednic de laudă chiar și înainte să vedem izbăvirea.
Încercările ne arată cât de mult avem nevoie de Dumnezeu. Ele ne smeresc, ne apropie de El, ne curăță de mândrie și de propria voință. Iar recunoștința în astfel de momente deschide o ușă spre mila și pacea Lui. Când îi mulțumim Domnului chiar în timp ce simțim povara pe umeri, ceva din noi se schimbă. Greutatea poate rămâne o vreme, dar inima noastră devine mai ușoară, pentru că nu o mai purtăm singuri.
Dumnezeu vede recunoștința noastră în ascuns. El cunoaște lacrimile, știe suspinele, vede lupta din inimă și primește fiecare mulțumire ca pe un act de credință. Sunt momente în care izbăvirea întârzie tocmai pentru că Domnul vrea să învățăm să-L lăudăm nu doar pentru ceea ce ne dă, ci pentru ceea ce este El: un Dumnezeu credincios, un Tată bun care nu ne abandonează.
Când spui „Slavă Ție, Doamne” în timp ce încă porți povara, tu aduci lumină în întuneric. Îi arăți Domnului că îți întinzi mâna spre El și că ai încredere că la vremea potrivită va ridica povara. Recunoștința sub poveri este o mărturie vie că Dumnezeu merită slava noastră în orice vreme.
Și chiar dacă drumul este greu, chiar dacă pașii sunt obosiți, recunoștința deschide drumuri noi. Dumnezeu, în bunătatea Lui, ridică încercarea la timpul hotărât. Iar când privești înapoi, înțelegi că acel „mulțumesc” rostit în suferință a fost cheia care ți-a deschis calea spre biruință.
Așa învățăm să mergem cu inima liniștită și cu privirea spre cer: mulțumind sub poveri, știind că Domnul nu ne lasă niciodată singuri.
Diana G. U.