ERAI, DAR NU TE CUNOȘTEAM


Te-am cunoscut la jumătatea vieții,
Regret, că asta, n-a fost mai devreme,
Când eram, ocupat ca„ omul cu pretenții”...
La ceilalți și la mine, pe diverse teme! ...

Tu mi Te arătai... dar eram orb,
Aș fi putut să-Ți cer să mă primești ca rob,
Și des îmi și vorbeai, dar surd eram,
Grăbit de vremi, timp de vorbit cu Tine, nu găseam! ...

Mă treceai, atunci, prin greu și prin suspin,
Doar, doar mă schimb să nu fiu, un păgân...
Și mi-ai trimis un sol, un sfetnic, zis Ilie
M-a invitat la casa, Ta cu o nădejde vie,

Ori se-ndoia de mine, cine știe! ? ! ...
Doctorul, care-acum, așează pe hârtie
Tot ce ținea ascuns, dar mi-ar fi dat și mie,
Acum din când în când, mai scrie-o poezie
O parte din nădejdea, cea mai vie,
-Așa-i cititul meu coleg Ilie! ? ! ...

Era pe-atunci un timp, când
Mă purtam cu plete,
Cu timpul, mi s-a pus
Chiar și” o coadă,” o mică tinichea

Legată de un coleg, de școală,
Cam fără socoteală,
Pe vremea ceea asta se purta! ! ...
Unul ce avea, părul roșu ca arama
Instigator versat și rob al lui Satana.

Dar să revin la Cel Divin! ... ,
Ești iubire, scria pe un perete
Am poposit acolo, câteva minute
Unii citeau din cărți, necunoscute

Dar am plecat și n-am legat o punte...
Și parcă nu aveam, pentru cuvinte sete...
Dar iată c-am ajuns și la regrete! ...

Păcatul, mă înlănțuia, pe îndelete
Parcă nu-nțelegeam, înscrisul din perete! ...
Fără punct și virgulă,
Băteam drumuri, de pomană
Precum o particulă,
În mișcare Browniană.

Eram, floare parfumată
Mândră floare carnivoră,
Corabie ce străbate
Ape, neavând busolă! ! ...

Orb, la tot ce, mă-nconjoară
Mi s-a-mpiedicat, piciorul
Am căzut spre primăvară,
N-aveam cum, să-mi reiau zborul! ! .

Am plâns, eram disperat,
M-a-necat propriul păcat,
Cu durerea, ce creștea
Orice zâmbet se ștergea...

În tonalitate neagră,
Neagră umedă și rece,
Răul pornea, să-mi sustragă,
Tot ce-aveam în lumea largă.

Ca o bubă, ce nu trece
Cu nici un fel, de compresă
Zece ani și încă zece! ! ...
Dramă, dintr-o tristă, piesă.
De ce nu Te căutam? ...
Când trăiam dar nu trăiam...
În trupu-n, care eram,
Și-n care, un suflet port
Vegetând, nici viu nici mort! ! ...
Nu știam, nici pomenire,

Că scria, pe-acel perete
Că Tu Ești Doamne, iubire
Credeam că-s lucruri, secrete

Din care-atunci, n-am deslușit
Că sunt doar praf, dus de vânt
O fărâmă de pământ,
În oceanul infinit! ...

Sufeream tare-n tăcere,
Luni și ani, mare durere
Fără nici o mângâiere
Sau fărâmă de putere...

Eram, ca o minge dată
Din-tr-o gheată-n, altă gheată,
Lovită și găurită,
Și de lovituri tocită.

În final, zdreanță de piele
Sub o ploaie de nuiele,
Ducând mari dureri cu ea
În lumea lui nimenea! ! ...

N-aveam forță, de gândire,
Ca un mort, în devenire
Mă purta vântul pe drum,
Ca pe-o bulă de săpun! ...

Vegetam, vă spun cinstit,
Având sufletul rănit,
O furnică, care strânge
Pentru omul, care plânge! !

O particulă în vânt,
Pe care o Ai iubit,
Și o Ai îndreptățit
Prin Preasfântul Tău Cuvânt...

Să trăiască infinit
Și prin care i-ai vorbit,
Când părea, că a murit
Și atunci m-ai și oprit!
Om pierdut și ostenit! ...

M-ai oprit, mi-ai luminat
Drumul strâmt și-adevărat,
Atunci nu mi-ai, dat de-ales
Am stat și m-am recules...

Tot ce-obtuz, aveam în plan
Lăsam lumii lui Satan,
Nu resimt, nici o durere
Strig la Tine cu putere,

Mereu am ceva a-Ți cere,
De-atunci cred în înviere,
Adevărul îl primeam
Și în suflet exultam! ...

Mi-am promis, pentru-acest leac
Numai voia Ta s-o fac! ! ...
Cine n-a trăit durere,
Nu cunoaște-a Ta putere...

Dumnezeu făptura-și scoate
Și din cea mai neagră moarte,
Cine-a râs, de-a mea cădere
E azi lut, fără putere.

Colb, luat de la pământ
De rafalele de vânt,
Și țărână și gunoi
Și noroi, sub stropi de ploi.

Fie, veșnic, ... Cel Prea Înalt,
Adulat și lăudat! ! ...
Iar milostivirea Lui
Ca ploile cerului!
Și roua pământului.

Azi nu pot să mă opresc
Pe Domnul să îl servesc,
Și-n genunchi, să-i mulțumesc
Și cu fapta să-l slăvesc,
Iar din suflet, să-l iubesc,

Căci, mi-a dăruit în viață
Un lucru ce greu se-nvață,
Însă-acum, pot da povață
Celor ce capul și-nalță...

Când ușori, sunt pe balanță,
Pe-un taler, al Domnului
Șimțind și firul prafului...
Găsit ca el de ușor

Rămânând în alt popor
Străin, Domnului, Oștirilor
Nu-n lumea, creștinilor
Ci-ntr-un foc mistuitor,
Sub puterea dracilor
Pentru vecii, vecilor.

P. S
Te-am cunoscut târziu,
Și-mi pare-atât de rău.
Dar azi Te simt, Te știu
Puternic Tată, Dumnezeu! ! !
Și pasii chiar, mi-i poartă
Măritul -Duhul Tău-
El înspre ceruri
Mi-a deschis o poartă,
Pe undeva
Pe lângă, Marea Moartă,
Spre o cu totul, altă soartă
Și minunată și adevărată,
De Tine, Doamne scrisă
La o dată,
Tocmai când, pentru Tine
Nu-mi rezervam o clipă
Tată! ! ...

Moldovan Pavel
07.09. 2022.
Alba Iulia