Gânduri


Adesea mă gândesc, la munca
Acestui, furnicar imens,
Care transformă-n munte, lunca
Spre-a face muntele un șes.

Și mă gândesc, la munca lor,
Exemplu de perfecțiune,
Care lucrează, pe ogor
Sau scoate din pământ cărbune.

Dărâmă, ia sau dăruiește,
Ucide, fură, strânge mâna,
Înscrie fapte, construiește,
Asudă, demolând minciuna,

Izbește, violent, un semen
Aplic-amenzile, cu termen,
Sau, nu vrea să ridice-un pai,
Să nu se-nțepe, în vreun scai,

La mâna, ce-a creat stiloul
În scop de-a fi utilizat,
La cea zăcând mult pe biroul
Cu cereri scrise ANULAT! ! ... .

La mâna, manevrând volanul,
Rotit cu sârg de-un muritor,
Și spre-a, intra în nemurire
Semnează drept coautor...

La mâna, strânsă pe paharul,
Al câtelea pahar cu rom? ! ...
Pentru-a izbi, în cap, un om
Ca să-i deșerte buzunarul...

La mâna, antirațiune,
Care, așează bombe-n stive,
La gheara cea, cu tatuajul
Dezagregării colective! ! ...

La mân-aliniind dosare,
La cea, care frământă, pâine
La cea care, arată drumul
Luminii-n ziua, cea de mâine.
La milioanele de mâini,
Muncind, în fabrici și uzine,
La cele-adăugând, un metru
Pe calea lumii spre mai bine,

La rațiunea monstruoasă,
Cu totul, împotriva firii,
Mișcând, copita, ce semnează
Inexistența omenirii.

Și mi-aș dori, o misiune,
De-a prinde, un astfel de om
Și să-l așez, din pasiune
Drept țintă, într-un poligon.

Să-l găuresc și să-i pun plombă,
Cu focuri de mitralieră,
Din sânge, să-i prepar vaccinul
Antiturbare și-anti bombă! ...

Și cu seringi, ca proiectile
Să le inoculez în cap,
Tuturor celor ce nu tac
Și zic că sunt sătui de zile.

Mâinile acestea, toate
Ar putea face doar bine,
Și-ar merge toate ca pe roate
De-ar, asculta Doamne de Tine! ! ...

Mizerie nu ar mai fi, ,
Cât timp ar dăinui Pământul
Și omul, iar ar dobândi,
Viață veșnică: -Cuvântul-

Dumnezeu, de la-nceput,
Prin Decalog arăta lumii
Că pe oameni, i-a făcut
Opozanți constanți, minciunii.

Suflete atât de pure și atât
De-ascultătoare,
Omul, fiind deosebit
De-orice necuvântătoare...

El seamănă cu Creatorul,
Și Cuvântul, făcând toate
Așteptând, Mântuitorul,
Să-i mai șteargă din păcate

Cuvântul, nu are-o pată
El ajuns, Mielul de jertfă,
Care lumii, iar se-arată
Chemând-o la judecată.

O greșeală a dat moartea
Omenirii rând pe rând,
Și o mare jertfă, partea
Omenirii renăscând.

Slăvită Dumnezeirea
Fie pentru Univers
Și să fie Preamărirea
Celui ce păcatu-a șters! ! ...

Moldovan Pavel
1987
INEU(ARAD)