Bun și iubitor Ești Dumnezeule
Autor: Moldovan Pavel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de despescu in 23/04/2022

Bun și iubitor Ești Dumnezeule

Doamne, ce Ești și bun și drept,
Viața mea, spre Tine-ndrept
Și-ncerc, atâta cât pot eu,
Să iubesc la rândul meu
Pe fiecare fiu, al Tău.
Să Te ador, să Te slăvesc și să Te-nalț,
ca Dumnezeu.
Noi, ai Tăi fii, de pe Pământ,
Îți înălțăm rugă și cânt
Prin Fiul Tău și Duhul Sfânt
Și foarte tare, Te mărim,
fiind Cuvânt.
Când, Fiul Tău, fu răstignit,
Fiindcă, așa mult ne-ai iubit,
În inimă, Tu ne-ai primit.
Șters-ai păcatul moștenit.
Și-atunci, când El va reveni
Ne va lua pe toți aleșii
Care-i numești, ai Tăi, copii,
Ai Cerului, Îi faci a fi
Unde vom fi, ca îngerii,
Și te-om sluji.
Când, Tu, din lut ne-Ai modelat
Duh de viată-Ai insuflat
Încât Adam, viaț-a luat,
Cu noi, Erai neâncetat
Iubit Stăpân și Împărat.
N-aveam nici griji și nici nevoi,
Erai cu noi.
Ne-ai dat atunci, livada Ta,
Din fructe, pentru a mânca
Doar dintr-un pom, bun de privit,
Ca să mâncăm, Tu ne-i oprit
De fructul ce l-am pomenit,
Să ne păzim
Să nu-l gustăm
Să nu murim.
Noi, azi de toate-Ți mulțumim
Și iar, cu Tine vrem să fim
Căci am făcut viața chin,
Fiind poluată cu venin
De Șarpele amăgitor
Ce-o mușcătur-a pus pe toți,
Toți să murim.
Mărire mare, slavă-Ți dăm
Și, Feței tale, ne-nchinăm
Și, în Christos Tată, te rugăm,
Că-ntreagă lumea ne dorim
Viața de veci, iar s-o primim,
La Tine, Tată să venim
Că Te iubim.
Dacă păcatele îmi ierți
Poți, mult Părinte, să mă cerți,
Să faci din mine ce dorești
Dar să mă-ncânți,
Cu-al Tău Cuvânt,
Că-i scurtă viața, pe pământ,
Stăpâne Sfânt. .
Moldovan Pavel
17.07. 2017.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 360
Opțiuni