Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

A fost o dat-un copilaş
Autor: Anonim  |  Album: Osana, osana  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 14/12/2006
A fost odat-un Copilaş
născut într-o livadă
în grajd, afară din oraş
...şi-atât era de drăgălaş
ca mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă

În noaptea-n care S-a născut
s-a-nfiorat pământul
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au văzut
I-au sărutat veşmântul

Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
creştea copilul cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând...
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda
şi duşmanii...

El aduna copiii buni
în jurul Lui grămadă
din stele le-arăta cununi
şi sori frumoşi
şi mândre luni
şi le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă

El îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul
de-aveau vreun păs în viaţa lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor
El le-asculta, şi iubitor
le alina tot plânsul

Îi învăţa cântări de sus 
din ceialaltă lume
ei ascultau cu gândul dus
cântări cum nimeni n-a adus
poveşti cum nimeni n-a mai spus
de zări cu dulce nume.

Dar într-o zi s-au adunat
duşmanii plini de ură
L-au prins,
L-au dus
şi L-au legat
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit şi L-au scuipat
şi Faţa I-o bătură.

Pe cruce-apoi L-au răstignit
cu doi tâlhari a-rândul
şi in mormânt pecetluit
L-au pus...
apoi L-au străjuit..
Dar El era din cer venit
şi-a biruit mormântul

Puteri nespuse El avea
pe toţi să-i nimicească,
dar n-a voit,
El suferea
că-n mila Lui pe toţi  vroia
prin crucea Lui.

prin moartea Sa
de iad să-i mântuiască.

...El a-nviat şi Sus în Cer
'nălţatu-S-a-n mărire
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
şi El coboară când ei cer
la dânşii, cu iubire...

×××××××××××××

Ca-n vremea despre care spui
curând El iarăşi vine
să-i ia la El în cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i...
Isuse, când o să-i adui
Te-ndură şi de mine.
poezie
:*:)
Despre vol.Osana, Osana
As dori, daca se poate, sa gasesc pe acest site mai multe poezii din vol.Osana,Osana. Sunt poezii foarte frumoase. Deasemenea as dori si poezii scrise de Milly King. Va multumesc.
poezie de Traian Dorz
Superba poezie! Cata nevoie avem acum de poetii ca Traian Dorz
Adăugat în 28/10/2008
superba poezie
Adăugat în 08/12/2009
Statistici
  • Vizualizări: 8537
  • Export PDF: 49
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 5
Opțiuni
Versetul zilei
n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit
Neemia 9:17
Pune-l pe pagina ta