SATUL LUI ZAMOLXES

Intr-un sat, de peste Mureș,
Pe-unde se trecea cu luntrea
Locuia, un trib de daci
Cu romani amestecați.

După culmea unui deal
În micuțul sat, Dumitra,
Când copilărea, bunica,
Oamenii-aruncau cu bâta
Înspre norii, de furtună.

Lumea simplă și curată,
Într-o vale, fără noxe
Țipa toată, strânși îndată,
Să-l apere, pe Zamolxe.

Suflau tare-n corn de taur
Să-l alunge, pe balaur.

Fiind în clasele primare,
Parcurse, la mine-n sat,
De Zamolxes, n-am uitat.
Priveam curios, spre Soare,
Poate-l voi zări vreodat.

Nu știam, dacă-i vre-un Duh
Ce plutea, pe lângă Soare
Sau chiar, Soarele era,
Cu căldura-i schimbătoare.

Și acum, cu părul nins
De anii care-au trecut,
Întrebarea a rămas,
Satul însă, a tăcut.
05. ian. 2018.
Moldovan Pavel