Buchete de fapte bune cu grijă să adunăm!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Balsam pentru sufletul meu!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 29/01/2019
Buchete de fapte bune cu grijă să adunăm!


Să ne pregătim de luptă,
Cu toți, să ne înarmăm,
Să avem credință multă,
Pe Isus să Îl urmăm!

Doar El poate să ne îndrume,
Biruință, să ne dea,
Din lume să ne adune;
Să-L urmăm pe calea Sa!

Să lăsăm în urmă toate
Ce nu ne sunt de folos
Și să facem zi din noapte,
Să trudim pentru Hristos.

În iubire să trăim
Și în mare curăție;
Toți s-ajungem și să fim
În a Sa Împărăție.

Buchete de fapte bune
Cu grijă să adunăm,
Să împlinim ce El ne spune
Curați să-L întâmpinăm,

Când judecata va face
Buni și drepți să ne găsească;
Să trăim cu El în pace
Sus, în Patria cerească.

Amin!

Câmpia Turzii, 21 ianuarie 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1196
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni