Eu caut fața Ta, Isus!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Voi fii biruitor!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 23/09/2016
Eu caut fața Ta, Isus!


Azi vin Doamne, să Te laud
Pentru bunătatea Ta,
Fața Ta mereu o caut
Să înțeleg menirea mea,

Să înțeleg rostul de seamă
Pentru care-s întocmit,
De nimic nu-mi este teamă
Căci pe Tine Te-am găsit.

Eu sunt tare și călit
Pentru bune, pentru rele,
Și văd bine, deslușit
Ținta, cărările mele,

Rolul ce-l am pe pământ
S-aduc suflete la viață,
Să ajung în cerul sfânt
Să văd Doamne, a Ta față,

Slava și lumina Ta
Lupta mea s-o răsplătească
Iar cununa ce-mi vei da
Capul să-mi împodobească,

Să am marea bucurie
Că Te văd, că Te întâlnesc
Slava peste mine vie,
Visul să mi-l împlinesc.

Vreau să fiu fără de pată
Și la cer să mă primești,
Eu știu bine: Niciodată,
Nu o să mă părăsești.

Sunt copilul Tău iubit
Dar am fost rătăcitor...
Un preț mare am plătit
Vreau să fiu al Tău odor.

Amin

Câmpia Turzii, 15 septembrie 2016
Frumoase versuri ale iubirii de Domnul, al hotararii de a-L urma, fiindca El este "Calea" care duce la "Viata", este "Adevarul. Slavit sa fie Domnul!
Adăugat în 23/09/2016 de marin2016
Toti asteptama mareata zi a rasplatirilor divine dar cel mai de pret dar este de a vedea Fata Mantuitorului caci un crestin adevarat nu dupa comori tanjeste in primul rand ci dupa prezenta sfânta, Aleluia! Fii binecuvantata sora.
Adăugat în 26/09/2016 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1171
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni