Pilda sămănătorului
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 12/02/2015
Motto: ""Isus le-a raspuns: "Invățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis
pe Mine. Daca vrea sa faca cineva voia Lui, va ajunge să cunoască dacă invă-
țătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine."" Ioan 7:16,17.

A adus Sămănătorul
Sămânța Cuvantului
Ca să samene ogorul
Pe-ntinsul pământului.

El vroia să dăruiască
Viață, celui muritor
Si Sămânța să rodească
În al inimii ogor.

Iar sămânța aruncată
Peste țarini și ogoare,
Tot la fel le este dată
Dar, diferă fiecare.

De-i căzută lângă drum
Unde glia nu-i adâncă,
Păsările, orișicum,
Vin îndată și-o mănâncă.

Adică, inima nu e cinstită
Și nici cugetul curat,
Și Satana-ntr-o clipită
Îți ia tot ce-i semănat.

Cea căzută-n loc stâncos
Unde-i țărâna puțină,
Va-ncolți, dar ce folos,
Dacă n-are rădăcină?

Iar când soarele răsare,
Firul abia înălțat
Fiindcă rădăcină n-are
S-a pălit și s-a uscat.

Tot așa vor fi și-acei
In care-i semănat Cuvântul
Dar n-au rădăcină-n ei,
Și-ndata ce-i bate vântul

Sau vine o prigonire...
Un necaz de orice fel...
Nu sunt hotărâți din fire,
Și se leapădă de El.

Iar sămânța care cade
Si-ntre spini e aruncată,
Nu va putea face roade
Că de spini e înecată.

Tot așa și omul care
Cuvântul L-a auzit,
Dar e plin de-ngrijorare,
Grijile l-au năpădit;

De ispite-i înselat;
De averi e poftitor,
Iar Cuvântu-i înecat
Şi făcut neroditor.

Dar sămânța ce s-a pus
În pământul bun, căzută,
Multă roadă a adus:
Treizeci, şaizeci sau o sută.

Cel cu inima curată
Care a primit Cuvântul,
De-o pastrează neîntinată
Va rodi cum e pământul.

Treizeci, de se pocăiește;
Șaizeci, de e credincios;
Iar o sută, de-L primește
Și trăiește în Hristos.

Dacă glia-i cu credință,
Rodul va fi şi mai mare;
Va umplea cu prisosință
Ale inimii hambare.
Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 972
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni