Iubirea care m-a salvat
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Şi eu vreau să Te laud!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 15/09/2013
Iubirea care m-a salvat


Te-am cunoscut demult, în tinerețe
Și îmi plăcea mereu să Te-ntâlnesc
Dar tot am amânat, la bătrânețe,
Atuncea doar voiam să Te slujesc

Eram mai liber, aveam timp mai mult,
Nu eram conștient că s-ar putea...
Și nu-mi plăcea de nimenea s-ascult
Că viața mea s-ar putea termina

Căci nu mai era loc de amânare
Când de-a mea mântuire se vorbea
Iar viața mea, mergea înspre pierzare
Ea, zi de zi, păcate aduna

Așa e viața cu multe probleme
Ele în cale-mi apăreau mereu
Nici n-apucam de ele a mă teme
Credeam că toate le rezolv, doar eu

Și încercam prin propria-mi putere,
Să ies doar singur, din acest hățis
Chiar de simțeam rușine sau durere
Nu vedeam cursa, ce Satan mi-a întins

Nu Te aveam cu mine întotdeauna
Nici în credință, nu nădăjduiam
Nu mă gândeam că pot primi cununa;
De acest trofeu, eu prea puțin știam

Dar timpul a trecut și-am înțeles
Că Tu ești tot, ești existența mea
Din colbul lumii rele m-ai cules
Căci viața mea în ochii Tăi conta

M-ai cizelat, mi-ai dat înțelepciune
Și ai schimbat indiferența mea,
Putere ca să lupt mi-ai dat, pot spune,
Și-ai alinat rana ce mă durea

Acum eram cu totul liniștit
Te aveam pe Tine, restul nu conta
Și mă simțeam puternic, fericit
Iar inima de Duh mi se umplea

Ca un pahar ce stă să se reverse
Din abundență, Duhul mă umplea,
Și-a început de cei din jur să-mi pese
Doream să simtă fericirea mea

În Duh și adevăr ca să trăiască
Să aibă binecuvântarea Ta
Pe stâncă, viața lor să-și construiască
Tu scutul lor să fii, dea pururea

Nu Te-aș lăsa, de lumea mi s-ar da
În inimă Te am, și-s mulțumit,
Te prețuiesc, azi ești comoara mea
Sunt fericit, că și eu Te-am primit!

Iubirea Ta cea mare m-a salvat
Când, mâna Ta cea bună mi-ai întins
Din focul veșnic viața mi-ai scăpat
Și Duhul Tău de pace, m-a cuprins

Voi câștiga cununa mult râvnită
Cea care pentru mine o pregătești,
Am să ajung în țara mult dorită
Tu ești cu mine, știu că mă iubești.

Amin

Câmpia Turzii, 11 septembrie 2013
Ce sugestiv e pusă în contrast viața din lume cu viața de creștin, de om al lui Dumnezeu! Domnul fie lăudat!
Adăugat în 15/09/2013 de loredanam
Mulțumim lui Dumnezeu pentru o îndurare atât de mare, pentru toată schimbarea pentru care nu-
mai lui îi suntem datori. Domnul să te binecuvinteze, sora Forența, să-ți descopere noi și noi bucu-
rii și părtășii sfinte cu El.
Adăugat în 15/09/2013 de ana_haz51
frumoase si ziditoare versuri, fii binecuvantata sora Florenta
Adăugat în 15/09/2013 de floridinmaracineni
Draga surioara,poezia aceasta cred c-ai scris-o pt.mine caci eu am fost cea care am trait multi ani departe de D-nul desi El mereu mi-a iesit in cale si mi-a vorbit,in cele din urma m-a adus prin suferuinta si-i multumesc ca am cunoscut clipa cercetarii si azi sunt la umbra Crucii Lui,ii dedic poezii de slava si-i aduc inchinare.Iti multumesc pt.aprecierea poeziei mele.Letitia Calburean(De n-ar fi fost iubirea Ta...)
Adăugat în 15/09/2013 de letitiacalburean
Acesta e imperativul! Siguranţa de a şti, că avem o mântuire pregătită.

Multe binecuvântări!
Adăugat în 15/09/2013 de Duverna
Statistici
  • Vizualizări: 1003
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni