În dragostea-Ţi nemărginită...
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Golgota  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de valeriamida in 29/03/2013
În dragostea-Ţi nemărginită,
Ne-ai arătat că ne iubeşti,
Ai coborât din măreţie,
Din frumoasa Împărăţie,
Lăsat-ai oştile cereşti.

Pe acest pământ plin de păcate,
Tu ai ales să vii Isus,
Ca să ne scapi de iad şi moarte,
Si să ne dai haine curate,
Prin Jertfa Ta pe cruce pus.

Ai suferit chin şi batjocori,
Dispreţuit ai fost Isus,
Si ca un miel dus la junghiere,
Tu ai răbdat şi în tăcere,
Pe lemnul crucii ai fost pus.

Tu ai murit în locul nostru,
Ai plătit preţul scump Isus,
Şi ne-ai răscumpărat pe cruce,
Măreaţa Jertfă viaţă aduce,
Şi mântuire ne-a adus.

Venim să-Ţi mulţumim Isuse,
Pentru-a Ta Jertfă la Calvar,
Pentru că Tu ne-ai dat viaţă,
Ne-ai pus în suflet o speranţă,
Îţi mulţumim pentru-al Tău har.
Amin


Ica Drăgoi, 29.03. 2013






Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1773
  • Export PDF: 47
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni