Iubitei

                                                     de Andrei Beches

O zi de iarna in care te-am vazut

O seara rece in care mi-ai zambit...

Fiori de foc in mine s-au aprins,

Si dragostea de-atunci nu s-a mai stins;

Asa a fost, iubito, la-nceput.

De-atunci trecura saptamani si luni

Si-am invatat sa ne iubim mereu,

Am invatat sa credem in minuni,

Sa fim in zile bune prieteni buni,

Sa fim tot impreuna si la greu.

Acum, aceste clipe au sosit,

Una sa devenim in Dumnezeu...

Acum cand stau in fata ta, promit

sa te iubesc mereu.

"NECAZUL CU OAMENII ESTE CĂ SUNT INTERESAȚI DE VITEZA CU CARE ÎNAINTEAZĂ, NU DE DIRECȚIA ÎN CARE SE DUC."

Încotro?

                                                                      de Raul Popa

Cu toți pornim la drumul mare

De când ne naștem pân' murim;

Aceasta e calea pe care 

Habar n-avem cum o sfârșim.

Un lucru-i important pe cale

Și e un interes major

Cu ce viteză mergem oare?

Cât e de greu, cât de ușor?

Viteza noastră de-alergare

Prin viața asta de nevoi

Cu siguranță e prea mare

Ca să ne-ntoarcem înapoi.

Când e ușor, viteza crește;

Și când e greu, of! Mică e...

Cu greutăți, cu sarcini grele,

Noi mergem numai 'nainte.

Ne place ca să treacă anii,

Ca să ajungem oameni mari,

Bogați, puternici, plini de banii

Ce ne-au făcut atât de-avari.

Ne place să ne trăim viața;

Viteza nu-i mai importantă...

Curând ni se zbârcește fața

De-așa privire impozantă.

Dar într-o zi spre bătrânețe,

Atunci când viteza-i redusă,

Ne prinde parcă, o tristețe:

Prea repede e viața dusă.

Ce importantă-era viteza

Când alergam prin viață-n gol!

Făr' a ne pune întrebarea:

Viteză-avem, dar încotro?

O, vai, direcția-i greșită!

Busola n-am mai cercetat;

Dar prea târziu; viața-i trăită

Și înapoi nu e de dat.

Ce bine-ar fi din tinerețe

Noi cârma s-o luăm în mână

Și din Cuvânt luând povețe,

S-avem direcția cea bună.

Amin.

Rugăciune

                                                                               de Andrei Becheș

Să iubesc cum Tu ai iubit oamenii,

Să ascult cum Tu m-ai învățat să o fac,

Să-mi ajut și să-mi prețuiesc semenii,

Pe cei morți să-i aduc la viață, din păcat.

Să fiu o candelă luminoasă în neguri,

Să dau gust bun unei lumi alterate,

Să fiu pregătit în orice ceas pentru ceruri,

Să nu dau curs la ale celui rău șoapte.

Pentru aceasta mă rog și la aceasta mijlocesc,

Cu acest gând sunt de dimineața până seara târziu;

Un ocean de întuneric să îmi dea, eu să nu rătăcesc,

Ci o viață întreagă credincios să Îți fiu.

E rugăciunea mea dintr-o inimă schimbată,

O inimă ce se minunează de lucrarea Ta;

Dar o inimă des mâhnită si disperată,

E inima ce tânjește după Tine, în ființa mea.

Știu că asculți rugăciunea copilului Tău

Și mulțumesc că am parte de această onoare,

Să umblu cu Tine și să trăiesc mereu

În al Tău har sfânt și în a Ta binecuvântare.

Amin.

Luminați

                                                                                                               de Raul Popa

Aveți toți misiuni în astă lume,

Voi toti acei ce spuneți "suntem frați",

Chiar Domnul Isus, sus pe munte spune:

"În jurul vostru voi să luminați".

Să fiți lumină și toți să vad-aceasta,

Nu numai noaptea, ci și-ntreaga zi,

Să fie soțul, să fie și nevasta

Lumin-aprinsă pentru-a lor copii.

Să fii lumină prin a ta purtare,

Pentru toți cei ce sunt în jurul tău

Și o să vezi o zi de cercetare,

Când ei îl vor slăvi pe Dumnezeu.

Prin vorba ta, tu să creezi lumină,

Ca să audă oamenii cei răi,

Să simtă-n vocea-ți caldă și divină

O cercetare sfântă pentru ei.

Când ești în câmp să strălucesti mai tare

Ca raza soarelui strălucitoare, sus,

Și-n jurul tău simți-vei o schimbare

Când oamenii simți-vor pe Isus.

N-o pune sub obroc, cum fac mulți alții,

Că nu la asta ai fost tu chemat,

Așa facut-au regii și-mpărații

Și-n jurul lor nicicând n-au luminat.

Tu pune-o-n sfeșnic; asta-i misiunea,

Și luminează-n locu-ntunecos;

Căci în curând tu vei trăi minunea

De a primi lumina de la Isus Hristos.

Amin.

A câta oară-Ți cer iertare?

                                                                                                 de Cătălin Vîrvara

Sunt păcătos, sunt plin de vină - recunosc.
Mă uit la viața mea, nu e senină;
Mă uit in spate la trecutul meu - e plin de tină.

Aș vrea un pas sa fac spre Tine Domnul meu
Dar mă opresc puțin, căci mi-e rușine...

De multe ori 'naintea Ta eu am venit,
Mi-am spus păcatul meu cel greu
printre lacrime amare,
Iar Tu, în loc sa ma urăști pe veci
Mi-ai daruit un zâmbet, ca o floare.

M-ai ridicat din groapa morții
M-ai spălat cu-al Tau scump sânge
Si mi-ai spus: Ești un om nou!

Fericit atunci pornit-am pe cărare
Dar după nu multă vreme
Căzut-am iar în groapa morții - am păcătuit
Cel rău din nou mă atrase in capcană.

Oare mai este vreo scăpare?
Cum pot să vin din nou 'naintea Ta Isuse?
Cum pot să-Ți cer din nou iertare?
Cum poți să ierți din nou păcatul meu?

Stând si gândindu-mă la mine
la ce-am făcut la a mea rușine
O voce blând-am auzit din cer:
"Copilul meu, Eu te iubesc pe tine
Cazut-ai de multe ori, știi bine
De-atatea ori te-am ridicat
Salvare ție Eu ți-am dat...

De fiecare dată când tu ai venit la Mine
Și-ai plâns, și-ai regretat păcatul tău
Milă Mi s-a făcut de tine
Si te-am spălat, Eu, te-am iertat

Sunt bun și sunt cu tine.
Te iert copilul meu și-acum,
Te curăț de păcat și de rușine,
Dar, nu uita caci Eu urăsc păcatul.

Păcatu-i rău, el duce la moarte
Un sfat îți dau: să te păzești bine,
Să mergi tot drept pe cale
Nu e ușor, dar e prea bine,
căci calea duce pân' la Mine.

Acum de o să mai păcătuiești,
In iad o să poposești...
Te-am ridicat de multe ori
Dar nu mai pot, o știi prea bine,
Pe-această cale nu-i ușor.

Nici mie nu mi-a fost ușor pe cruce
Am suferit, am chinuit
Și pân' la urmă am învins!
Așa te vreau acum pe tine! "

Amin.

Crezul (poezie)

                                                                                                           de Andrei Becheș


Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitor,
Cred că Dumnezeu mării e și Domnul muntilor;
Cred că El făcut-a lucruri nevăzute și văzute,
Cred că tot ce mișcă-n juru-mi toate sunt de El făcute.

Cred într-Unul Domn Hristos, ce venit-a pe pământ,
Din Fecioară preacurată și din Dumnezeu Preasfânt;
Credcă s-a-nrupat lăsând glorioasa Lui mărire,
Și s-a pogorât din ceruri pentru-a noastră mântuire.

Cred c-a pătimit în vremea când Irod era-mpărat,
Ana și Caiafa preoți și guvernator Pilat;
Răstignit a fost Isus; a-ndurat amar, otravă,
Cred că a murit în trup dar a înviat în slavă.

Cred în Sfântul Duh, și cred în măreața Sa lucrare,
Cred că vine de la Tatăl și puterea Lui e mare;
Cred într-o Biserică apostolică si dreaptă,
Ce asteaptă învierea și pe Dumnezeu așteaptă.

Eu mărturisesc botezul ce aduce mântuirea,
Pentru mine-acesta-i crezul și aceasta mi-e trăirea;
Toată slava și mărirea a lui Dumnezeu să fie,
Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, să domnească pe vecie.

Amin.

N-am să uit

                                                                                                            de Raul Popa

Nu voi uita, o Doamne niciodată

Măreața clipă când m-ai cercetat,

Atunci când mi-ai schimbat viața toată

Și mi-ai vorbit atât de minunat.

Deși n-aveam pe nimeni lângă mine

Să pot să-i spun ce bucurie am,

M-ai tras la pieptul Tău cel sfant, Stăpâne

Ca să-Ți spun Ție gândul ce-l aveam.

Atunci am vrut să Te cunosc mai bine

Să știu de ce iubesti viaţa mea

Și am văzut că scrie despre Tine

Că-n Tin sălășluiește dragostea.

Că numai Tu în dragostea Ta mare

L-ai dat pe Fiul Tău ca Jertfă-n dar,

Să poti ca să ne scapi de la pierzare

Și să reverși peste-omenire har.

Dar eu... mi-am zis: ce pot să-Ți dau Isuse?

Căci aur și argint nu-Ţi trebuiesc;

Tu ai în cerul sfânt comori depline

Și totul de la tine eu primesc.

Un lucru pot să-Ți dau: a mea viață

Din tinerețe până la mormânt

Și iau Cuvântul Tău ca o povață

Să mă îndrume spre Locașul Sfânt.

Dar pân-atunci când Te-oi vedea, scump Mire

Venind pe cer, la Tine să mă iei,

Ajută-mă să pot trăi ca Tine

Să te slujesc cu toti copiii Tăi.

Amin.



Păcătos, dar salvat

                                                                                             de Andrei Becheș

Vin din păcat;

mă simt viu, plin de Duh

caci El m-a salvat.

Vin de la moarte,

vin la crucea Ta, să capăt viață

din viața Ta.

Vin din rușine;

mă simt nou, plin de har,

sunt mântuit, știu bine.

Vin Isus cu viața mea la Tine,

Primește-mi viața, ține-o-n mâna Ta;

Știu că esti viu, învie-mă pe mine

Și-n mine ceilalți să vadă slava Ta.

Oricând, oriunde, însă nu oricum

Să Te servesc și să mă-nchin doar Ție,

O sfântă melodie cânt acum

Și-aștept să cânt 'n-a Ta Împărăție.

Sunt păcătos, dar sunt salvat, căci harul

Tu mi l-ai arătat; și-acum Îți scriu poem,

Acum am viața; Tu mi-ai luat amarul,

Simt bucuria grădinii din Eden,

De-acum, fără păcat, căci Tu urăști păcatul

Alerg cu Tine spre marea mântuire

Și-am să alerg (căci Tu îmi îndrepți pasul),

Până la moarte, sau pân' l-a Ta venire.

Amin.

Hristos a înviat

                                                                                        de Raul Popa

Pentru noi toți e sărbătoare

Ne bucurăm cu-adevărat

Și ne spunem la fiecare

Un cald "Hristos a înviat."

Dar pentru cine oare Domnul

A vrut să moară sus pe cruce?

Nu pentru omenirea care

Păcatul nu și-l putea duce?

El pentru mine, pentru tine

Chiar sus pe cruce a urcat;

Îi mulțumim cum se cuvine?

Îi mulțumim cu-adevărat?

A fost trădat atunci de Iuda

Și-apoi a fost si arestat;

Dar oare prin viața noastră

De câte ori nu l-am trădat?

Batjocorit, scuipat în față

A fost de oamenii cei răi;

Dar oare eu prin a mea viață

Nu L-am scuipat la fel ca ei?

A fost și biciuit El, tare

Părea un om al nimănui;

Dar oare prin a mea purtare

Nu dau c-un bici în carnea Lui?

A fost apoi pus pe o cruce

Prin palma Lui trecut-a cui;

Dar eu când nu-I dau ascultare

Nu bat un cui în palma Lui?

Prin orice faptă sau purtare

Eu Îl lovesc mereu, mereu;

Dar voi primi răsplata care

Mi-a da-o însuși Dumnezeu.

Dar Isus îmi mai dă o șansă

Și spune-așa de minunat:

"Și pentru tine-am murit odată

Și pentru tine-am înviat."

A înviat; dar eu răsplată

Cum I-o pot da eu lui Isus?

Dăruindu-I a mea viață

Ca să mă poată duce sus.

Haidem acuma împreună

Să-I mulțumim cu-adevărat,

Să-I dăruim viața toată

Strigând "Hristos a înviat!"

Amin.

Ajutor divin

                       

                                                                de Raul Popa

Stau singur si gândesc Isus la Tine

Și-o lacrimă îmi cade pe obraz,

Când mi-amintesc ce ai facut, Stăpâne,

Atunci când mă aflam într-un necaz.

În marea încercare din viață

Stăpâne drag, Tu m-ai luat de mână;

Și-obrazul Tău l-ai pus lâng-a mea față,

Din întuneric ai făcut lumină.

Credeam că m-ai lăsat în voia sorții

Așa-mi șoptea satan: că m-ai uitat;

Mi-a spus că voi fi dat chiar pradă morții,

Dar Tu-mi spuneai că nu-i adevărat.

Că Tu-l iubesti pe cel ce-n încercare

La crucea Ta plângând s-a proșternut,

Chiar dacă încercarea i-a fost mare

Mereu cu mâna-Ți blândă l-ai ținut.

Eu cred că mâna Ta duioasă, bună

Pe mine m-a cuprins ușor, ușor,

Și-aceeași mână va pune o cunună

Atunci când voi ieși învingător.

Eu cred Isus că orice încercare

E-o scurtătură spre eternitate,

Și-mi va aduce o răsplată mare,

Un nume nou în veșnica Cetate.

Amin.

Isus

                                                         

                                                                                de Raul Popa

O, cum a fost, Isus, când Tu în lume

Ca un copil smerit Tu ai venit?

Dac-ar veni un om să-mi poată spune

De ce în casa lui nu Te-a primit.

De ce chiar pentru Tine-n toată lumea

Un loc călduț, curat nu s-a găsit?

Când Tu, Isus semnificai Minunea

Ce Dumnezeul Sfânt a-ngăduit.

De ce nu Te-au iubit când din Scriptură

Cu-nțelepciune le vorbeai duios?

Când le dădeai la toți învățătură

Și le-arătai că doar Tu ești Hristos.

De ce Te-au omorât, când Tu pe nimeni

Nu ai lovit măcar cu-o vorbă rea?

De ce au trebuit atunci în Tine

Cu pietre și cu-njurături să dea?

De ce și azi după atîta vreme

Mereu aceiași oameni Te urăsc?

De ce un Univers acuma geme

De-aceia care Te batjocoresc?

Ce le-ai facut Tu rău acestor oameni

De Te urăsc așa de mult, Isus?

Trăiesc o viață-aicea jos de fameni

Și nu își mai ridică ochii-n sus.

Tu i-ai iubit mereu cu-a Ta iubire

Ce s-a jertfit acolo pe Calvar,

Dar cine să iubească, ca și Tine

Când omul e atâta de avar?

Dar într-o zi aceea iesle care

Te-a găzduit, pe toți va judeca;

Va judeca iubirea jertfitoare

Pe orice om ce n-a crezut în ea.

Vor fi atunci chemați la Judecată

Aceia toti ce Te-au utât mereu

Și vor primi în Ceruri o răsplată

Din mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Amin.

Studiul vieții. Gânduri

                                                                                                     de Andrei Becheș

Când ne îngrijorăm și de ce...?

Tocmai la momentul nepotrivit;

tocmai de lucruri de nimic.

Cui ne alăturăm și de ce...?

tocmai celor care nu pot să ne ajute.

Întrebare: există? Răspuns: există.

Dacă pietrele s-ar îngrijora,

am vedea numai nisip.

Dacă, copacii s-ar îngrijora,

am vedea numai frunze veștejite

în toiul primăverii.

Dacă vom continua să ne îngrijorăm

la momentul nepotrivit

tocmai de lucruri de nimic,

vom pierde lucruri de soi...

ne vom pierde pe noi.

Închei cu un gând; gând de pace:

scoateți îngrijorarea din DEX...

hai să fim mereu veseli,

mereu vioi.

Îngrijorarea nu e de noi.

Amin.

 

 

NOTA: Poezie bazată pe pasajul biblic al cărții 1Petru 5:7.



Geneza. Teoria Creaționistă

                                                                               de Andrei Becheș

Știu cu ce aș putea să încep:

cu evoluția mea...

cu evoluția ta.

Nu mi-e rușine? Ar trebui.

Cum... cum pot să încep cu nebunii?

Am evoluat dintr-un oarecare

animal? La întâmplare?

Nu mi-e rușine? Ar trebui.

Când credința mea îmi spune:

"La-nceput a fost minune."

să vin eu, un simplu darwin

înțelept și plin de mine

și să spun că dintr-un tunet

s-a născut această lume.

Cum aș putea să termin?

Cu un mare adevăr... o afirmație:

Măreața creație nu e o știință;

e o convingere despre o Entitate

și un Suflu-atotputernic

din afara lumii noastre,

care ține-n seamă aștri

și secundele

și anii.

Amin.

Salvarea

                                                                               de Andrei Beches

Într-o zi senină de iarnă
cu multă zăpadă și mulți țurțuri de gheață,
o familie împlinită ieși la plimbare...
Voiau bucuria muntelui s-o simtă din plin
căci erau sus pe culmi; cerul era senin.
Să mergem la schi? Intrebă mama,
pe copil ținându-l de mână, și pe tata.
Băiețelul răspunse: eu aș vrea sanie...
Cum să zic...
m-aș da cu sania...
pentru schi sunt prea mic.

Eu stăteam liniștit și nostalgic într-un colț;
Îi priveam...
Știam ce vad... vedeam în ei bunătate,
bucurie și multă trăire frumoasă,
părtășie...

O viață frumoasă, sus pe munte, cerul senin,
ce vrei mai mult?? Aveau binecuvântare... din plin!
De ce? De ce voiau să coboare
din harul bogat de care aveau parte?
De ce voiau o sanie să ajungă în vale?
În vale sunt câinii si clipe de chin amar, cu lanțuri și zale...
Mă întristasem de decizia lor...

Stați sus pe munte! Acolo e bucuria!
Nu mergeți în vale! Nu vă petreceți acolo veșnicia!
Să îi opresc? Dacă mă vad ceilalți...? Ce zic despre mine?
Văd că sunt pocăit... nu pot... mi-e rușine...
Să îi oprească altcineva! Și altii să le facă bine.
Îmi pare rău pentru ei... erau oameni drăguți...

De-odată aud vocea blândă a Domnului din Cer:
"Iubitule, mă auzi?" Îmi spunea El...
"Vreau să îti amintesc...
și tu erai ca ei; și tu mergeai în vale
și Eu stateam ascuns și te priveam.
Dar nu am stat ca tine... Eu ți-am ieșit în cale!
Și dacă mă iubesti și pretinzi că ești copilul Meu,
oprește-i! Salvează-i de la moarte...
cum te-am salvat și Eu."

Cu lacrimi pe față curgând
am început să strig cu toată puterea...
Stați sus pe munte!!! Nu coborâți!!!
Nu urcați pe sanie!!!
Schimbați-vă parerea!!!

Spre marea mea uimire, ei se opriseră!
Curând, în rugi de mulțumire îi vedeam stăruind...
O, Doamne, mulțumim că ne-ai salvat din vale
căci ochii i-am deschis și am văzut acolo
nu bucurii și slavă... ci scrâșnete si jale.

Plângeam de bucurie pe genunchi și eu
căci Domnul îsi arătase din nou iubirea
și-n dreptul lor, și-al meu.
Și-I mulțumesc și-acuma că încă mă iubeste.
De pofte, de minciună, de hulă, sau curvie,
de vicii, răutate, rușine, blasfemie...
în dragostea Lui mare de toate mă păzește.

De-acum eu sunt un om nou,
sunt un răscumpărat al Domnului,
și pot s-aștept venirea! Și nunta Mielului!
Și poate orișicine să scape de rușine.

Mai vreau să-ți spun un lucru:
Când iadul e aproape și vrea să te înfrunte,
tu ține-te de Domnul;
Cu El ești sus pe munte.

Amin.

Păcatul

                                                          de Andrei Becheș

Mi-am început activitatea demult,

înca de pe vremea celor doi perfecți (Adam și Eva).

De-atunci sunt multe generații infectate...

copii și adulți.

Sunt bătrân, dar nu slab;

vederea mea e bună, dar îi orbesc

pe cei din jurul meu.

Nu sunt deloc firav;

zdrobesc viață de om.

Ăsta sunt eu.

"Păcatul" îmi spun toti.

Încântat de cunoștință

Mi-ar place să colaborăm...

vezi? sunt politicos,

ma prezint la fiecare

cu câte o poreclă: bani, avuții,

ranguri, desfătare etc.

Ah! Mi-am adus aminte!

Tu ești un om sfințit,

ai felurite daruri

ai dragoste fierbinte.

Și ce? Eu am avere

și bogație multă

și fală și mîndrie.

Am ceea ce se cere.

Deasupra acestor minunății

am un caracter mare.

Sunt darnic. Prin urmare,

toate aceste lucruri poți sa le ai,

să știi.

Nu pleci urechea? De ce taci?

De ce nu iei in seama?

Blestem ar fi pe lume

de-ar fi toți ca tine!

Lumea ar fi mai bună,

cu zâmbet, fără ură;

cu dealuri fără spini,

cu trandafiri și maci.

Amin.