Ce ne spune Dumnezeu despre sabat
Autor: Mihail Dimitriu  |  Album: Cuvinte de la Dumnezeu  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de mihaild in 19/05/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 9 voturi
Ce ne spune Dumnezeu despre sabat

Ce ne spune Dumnezeu despre sabat

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

În cele de mai jos vor fi prezentate, în mod strict biblic, principalele învăţături ale lui Dumnezeu (2 Tim. 3.16-17) referitoare la sabat.

               - Biblia ne arată că Dumnezeu a creat Universul în şase zile (Gen. 1.1-31). Întrucât în ziua a şaptea, Dumnezeu a terminat lucrarea Sa de creaţie, El a binecuvântat şi sfinţit această zi (Gen. 2.2-3; Exod 20.11; Deut. 5.14), pentru a fi o zi de odihnă (Exod 16.23,30; 20.10; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14).

               - În Gen. 2.2, scrie așa: “ÎN ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.” (Gen. 2.2).

               - În Gen. 2.2, NU scrie nicidecum că Dumnezeu “Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse ”ÎNAINTE DE ÎNCEPUTUL zilei a șaptea, ci chiar “ÎN ziua a şaptea”.

               - Cuvintele “ÎN ziua a şaptea”, ne arată, desigur, că ziua a șaptea începuse deja, înainte de momentul de timp în care “Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse”.

               - Deci, momentul de timp în care “Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse”, era situat undeva în cursul zilei a șaptea, evident DUPĂ începutul zilei a șaptea.

               - Din cele de mai sus, aflăm că Biblia ne spune următoarele: DUPĂ ce începuse ziua a șaptea, adică chiar în cursul zilei a șaptea, Dumnezeu a început să se odihnească. Deci Biblia ne precizează cu claritate următoarele:

► O anumită parte din ziua a șaptea, Dumnezeu a lucrat. Deși anumite persoane cred că în ziua a șaptea, Dumnezeu a creat chiar ziua a șaptea, este evident că nu se poate ști cu precizie ce anume a lucrat Dumnezeu în ziua a șaptea, și cât timp din ziua a șaptea a lucrat, dacă Biblia nu ne spune! Oricum în Biblie nu găsim date referitoare la toate lucrările lui Dumnezeu (Deut. 29.29), care este nemărginit (1 Împ. 8.27; Is. 66.1) şi omniprezent (Ps. 139.7-12; Ier. 23.24; Amos 9.2-3; F. A. 17.27). Pentru Dumnezeu spaţiul (1 Împ. 8.27; Ps. 139.7-12; Ier. 23.23-24) şi timpul (Ps. 90.4; 2 Petru 3.8) sunt nesemnificative. De aceea, Dumnezeu poate acţiona în acelaşi moment, pretutindeni (2 Cron. 16.9; Ps. 139.7; Prov. 15.3; Zah. 4.10; Apoc. 5.6).

► O altă parte din ziua a șaptea, Dumnezeu S-a odihnit. Este evident că nu se poate ști cât timp din ziua a șaptea S-a odihnit Dumnezeu, dacă Biblia nu ne spune!

               - Durata primelor zile create de către Dumnezeu, nu se poate ști, întrucât “pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3.8).

               - Desigur că pentru Dumnezeu, timpul (Ps. 90.4) nu are semnificația pe care o percep oamenii, întrucât Dumnezeu poate produce orice fel de perturbare cosmică (Iosusa 10.12-14; Habacuc 3.11).

               - În Is. 40.28, scrie așa: “Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.”.

               - În lumina versetului Is. 40.28, probabil că versetul Gen. 2.2, unde citim că “… Dumnezeu … S-a odihnit”, se poate referi la faptul că, un anumit interval de timp, Dumnezeu nu a mai creat nimic, sau nu a mai poruncit să ia ființă nimic, conform Ps. 33.9, unde citim astfel: “Căci El zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.”.

*

               - În Biblie NU scrie nicăieri, că Dumnezeu ar fi poruncit primilor doi oameni creaţi de către El, Adam şi Eva, precum și descendenților direcți ai lor, să sărbătorească sabatul, adică ziua de odihnă (nelucrătoare).

               - Primele versete aflate în Biblie, care se referă doar în mod sumar la sabat, și, desigur doar în legătură cu evreii, sunt următoarele:

► “Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este sabatul, nu va fi. În ziua a şaptea unii din popor au ieşit să strângă mană, dar n-au găsit.” (Exod 16.26-27).

► “Vedeţi că Domnul v-a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.” (Exod 16.29-30).

               - Porunca privitoare la sfinţirea zilei de odihnă (Exod 20.8; 31.14; 35.2; Deut. 5.12; Ier. 17.22,24; Ezec. 20.20) a fost dată de către Dumnezeu doar copiilor lui Israel (Exod 31.13-16; Lev. 19.1-3,30; 23.38; 26.2,46) şi străinilor (Exod 20.10; Deut. 5.14) care locuiau împreună cu copiii lui Israel. În cele de mai jos referitoare la sabat, de fiecare dată când vom folosi cuvântul evrei, acesta va semnifica ansamblul format din copiii lui Israel şi eventualii străini care puteau locui împreună cu aceştia. Cu toate că aceia care au ieşit din Egipt, erau numai copiii lui Israel (Exod 12.31), după ce aceştia s-au stabilit în ţara promisă lor de către Dumnezeu, pe măsura trecerii timpului, împreună cu aceştia mai locuiau şi străini.

               - În Deut. 5.15, citim astfel: “Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.”. Ţinând seama de cuvintele “de aceea” din versetul Deut. 5.15, aflăm care este motivul pentru care Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă. Deci, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă, DOAR ca să-şi aducă aminte de marea binecuvântare, prin care Dumnezeu i-a eliberat în mod minunat din robia în care trăiau în Egipt.

               - Cuvântul sabat se referă la o zi de odihnă pentru oameni (Exod 16.23,30; 20.10; 31.15; Lev. 16.31; 23.3,32) şi în mod implicit şi pentru animale domestice (Exod 20.10; 23.12; Deut. 5.14), precum şi la o perioadă de un an de odihnă pentru sol (Lev. 25.2-6; 26.34-35,43; 2 Cron. 36.21).

               - Evreii trebuiau să lucreze şase zile (Exod 20.9; 31.15; 35.2; Deut. 5.13; Ezec. 46.1), iar ziua a şaptea (Exod 16.26,29; 23.12; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.12) era o zi de sabat (Exod 16.23,26, 29; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32), adică o zi de odihnă (Exod 16.23,30; 20.10; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14).

               - Zilele consacrate Sărbătorilor Domnului (Lev. 23.4-37) erau zile de sabat (Lev. 23.32; Ioan 19.31), adică zile de odihnă (Lev. 23.24,28-31,35-36,39).

               - Întrucât zilele de sabat erau închinate lui Dumnezeu (Exod 16.23; 20.10; 31.15; 35.2), în aceste zile evreii aveau adunări sfinte (Lev. 23.3).

               - Dumnezeu le-a dat evreilor sabatul (Exod 16.29; Ezec. 20.12), ca să fie o zi de desfătare (Is. 58.13), dedicată: smeririi sufletului (Lev. 16.31; 23.32), închinării (Ezec. 46.3) şi slăvirii lui Dumnezeu (Is. 58.13).

               - În ziua de sabat, evreii nu aveau voie să facă nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), atât în locuinţe (Lev. 23.3), cât şi în afara acestora (Exod 34.21; Neemia 13.15). Astfel, în ziua de sabat evreii nu aveau voie:

► să aprindă focul (Exod 35.3),

► să pregătească mâncare (Exod 16.23),

► să strângă lemne de foc (Num. 15.32-36),

► să are, să secere (Exod 34.21),

► să se deplaseze pe distanţe mari (F. A. 1.12),

► să cumpere (Neemia 10.31; 13.16-18,21),

► să vândă (Neemia 13.15),

► să desfăşoare vreun fel de lucrare (Exod 20.10), sau diverse activităţi (Neemia 13.15; Is. 58.13; Amos 8.5),

► să nu plece din locul în care se află (Exod 16.29; Neemia 13.19),

► să poarte diverse poveri (Ier. 17.21-22,24, 27; Neemia 13.19),

► să-şi facă diverse gusturi (Is. 58.13).

               - Dumnezeu a poruncit ca să fie pedepsit cu moartea orice evreu care efectua vreo lucrare în ziua sabatului (Exod 31.14-15; 35.2; Num. 15.32-36).

               - Singurele activităţi pe care evreii aveau voie să le execute în ziua de sabat, erau de natură spirituală, adică: tăierea împrejur (Ioan 7.22-23) şi aducerea a doi miei pentru arderea de tot, şi a darului de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Num. 28.9-10; 1 Cron. 23.31; 2 Cron. 2.4; 31.3; Neemia 10.33; Ezec. 46.4). În ziua de sabat, domnitorul trebuia să aducă şase miei şi un berbec pentru arderea de tot şi darul de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Ezec. 45.17; 46.4,12).

               - Întrucât în zilele de sabat evreii obişnuiau să citească în sinagogă pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de prooroci (F. A. 13.27; 15.21), atât Domnul Isus Hristos (Luca 4.16; 6.2; Luca 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2) cât şi apostolul Pavel (F. A. 13.14-44; 17.1-2; 18.4) mergeau în zilele de sabat la sinagogă pentru a da învăţătură norodului. În F. A. 16.13, citim că apostolul Pavel a predicat în ziua sabatului afară din oraş, lângă un râu, unde credea că se află un loc de rugăciune.

               - Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu şi evrei (Exod 31.13,17; Ezec. 20.12,20), care urma să fie prăznuit ca un legământ necurmat, veşnic (Exod 31.16; Lev. 16.31; 24.8).

               - După ce evreii au rupt (Is. 24.5; Ezec. 16.59; 44.7) legământul lor cu Dumnezeu (Deut. 31.16,20; Jud. 2.20; 2 Împ. 17.15; 18.12; Ps. 78.10; Osea 8.1; Evrei 8.9), datorită faptului că nelegiuirea pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Lev. 26.15; Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16, 21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte:

► “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!” (Is. 1.13);

► ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11).

► “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi  sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

               - Din ultimele trei versete citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6). Odată cu această abrogare, Dumnezeu a mai abrogat şi alte porunci referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

               - În timp ce Domnul Isus Hristos învăţa norodul la Templu, cu ocazia praznicului Corturilor, El a făcut afirmaţia memorabilă: “nimeni din voi nu ţine Legea” (Ioan 7.19). Iată că starea spirituală rea a poporului evreu persista şi în timpul când Domnul Isus Hristos era pe Pământ, deci abrogarea poruncii privind ţinerea sabatului (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6) era încă în vigoare.

               - În virtutea faptului că porunca referitoare la ţinerea sabatului era abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), Domnul Isus Hristos a poruncit unui om să-şi care patul în ziua de sabat, acţiune care nu era permisă într-o zi de sabat (Ioan 5.8-16), conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de sabat nu era voie să fie făcută nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24). De asemenea, Domnul Isus Hristos a spus că ucenicii Săi erau nevinovaţi, atunci când aceştia au fost învinuiţi de către farisei că au încălcat sabatul, întrucât fiind flămânzi, ei au efectuat lucrările: de a smulge spice de grâu şi de a separa boabele de grâu de învelişul lor, ca să le poată mânca (Luca 6.1-4; Matei 12.1-8). Datorită acestor fapte, precum şi datorită faptului că Domnul Isus Hristos a vindecat bolnavii în ziua de sabat (Matei 12.10-13; Marcu 3.2; Luca 6.6-10; 13.10-16; 14.3; Ioan 5.8-9; 9.14), iudeii au înţeles că El “dezlegase ziua sabatului” (Ioan 5.18), iar unii farisei au ajuns la concluzia că Domnul Isus Hristos “nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sabatul” (Ioan 9.16). Ca atare, iudeii căutau să-L omoare (Matei 12.14; Ioan 5.16,18), în pofida faptului că Domnul Isus Hristos le-a spus că El este Domn chiar şi al sabatului (Marcu 2.28).

               - Din simplul fapt că Domnul Isus Hristos mergea ȘI în zilele de sabat la sinagogă, pentru a da învăţătură norodului (Luca 4.16; 6.2; 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2), nu putem nici într-un caz să deducem CU CERTITUDINE faptul că Domnul Isus Hristos ținea sabatul în ziua în care o țineau iudeii! Desigur că, dacă iudeii erau în acea zi la sinagogă, mergea și Domnul Isus la sinagogă, doar ca să-i găsească la programul lor (care ar fi putut să fie ținut într-o zi corectă sau nu!). Este evident faptul că, dacă o persoană merge într-o sinagogă evreiască, în ziua în care evreii țin sabatul, NU înseamnă nici într-un caz că acea persoană ține sabatul în ziua pe care o țin evreii!

               - Domnul Isus nu dădea învăţătură norodului NUMAI în ziua de sabat, conform următoarelor versete:

► “În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: ‘Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. ÎN TOATE ZILELE şedeam în mijlocul vostru şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine’.” (Matei 26.55)

► “ÎN TOATE ZILELE am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins.” (Marcu 14.49).

► “Isus învăţa ÎN TOATE ZILELE pe norod în Templu.” (Luca 19.47).

               - Din cele de mai sus, rezultă în mod clar că, Domnul Isus Hristos, nu dădea învăţătură norodului NUMAI în zilele de sabat, ci ÎN TOATE ZILELE!

               - Din afirmaţia Domnului Isus Hristos: “sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat” (Marcu 2.27), deducem că Domnul Isus Hristos a modificat porunca iniţială, care spunea că în ziua de sabat nu trebuia făcută nici o lucrare, şi ne-a arătat că în ziua de sabat, creştinii au permisiunea să efectueze unele lucrări de strictă necesitate (Matei 12.1-7,11; Marcu 2.23-27; Luca 6.1-4; 13.15; 14.5; Ioan 5.8-10), sau de binefacere (Matei 12.12; Luca 6.9-10; 13.16).

               - Duhul Sfânt precum şi apostolii şi prezbiterii Bisericii din Ierusalim, le-au recomandat creştinilor proveniţi dintre neamuri, ca să mai împlinească din Legea lui Moise, doar acele patru porunci care se referă la ferirea de: lucrurile jertfite idolilor, sânge, dobitoace sugrumate, curvie (F. A. 15.19-20,28-29; 21.25), nu şi sabatul. Iată că abrogarea poruncii privind ţinerea sabatului (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6) a rămas valabilă şi în perioada harului.

               - Din simplul fapt că apostolul Pavel mergea în zilele de sabat la sinagogă, pentru a predica (F. A. 13.14,42, 44; 16.13; 17.2; 18.4), nu putem nici într-un caz să deducem CU CERTITUDINE faptul că apostolul Pavel ținea sabatul în ziua în care o țineau iudeii! Desigur că, dacă iudeii erau în acea zi la sinagogă, mergea și apostolul Pavel la sinagogă, doar ca să-i găsească la programul lor (care ar fi putut să fie ținut într-o zi corectă sau nu!). Este evident faptul că, dacă o persoană merge într-o sinagogă evreiască, în ziua în care evreii țin sabatul, NU înseamnă nici într-un caz că acea persoană ține sabatul în ziua pe care o țin evreii!

               - Evreii trebuiau să ţină ziua de sabat, în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32). Această regulă dată evreilor nu se putea aplica tuturor oamenilor. De exemplu, în zonele geografice aflate în jurul polilor Nord şi Sud, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, nu are întotdeauna douăzeci şi patru de ore.

               - Din analiza unor texte biblice, aflăm că pentru evrei, o zi calendaristică are o parte de întuneric şi o parte de lumină (Gen. 1.4). Fiecare dintre aceste două părţi ale unei zile calendaristice, sunt împărţite în mod convenţional în douăsprezece ore, numerotate de la 0 la 12, şi ora 12 a unei părţi, fiind echivalentă cu ora 0 a celeilalte părţi. Partea de întuneric este compusă din seară şi noapte, iar partea de lumină, este compusă din dimineaţă şi zi. O zi calendaristică începe seara, la ora 0 a părţii de întuneric, şi se termină la ora 12 a părţii de lumină, atunci când începe seara următoare.

               - Cele patru componente ale zilei calendaristice la evrei sunt următoarele: seară, care durează trei ore, de la 0 la 3 (18-21); noapte, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (21-6); dimineaţă, care durează 3 ore, de la 0 la 3 (6-9) şi zi, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (9-18). Între paranteze este menţionată corespondenţa cu sistemul de numerotare a orelor, în care ziua calendaristică are douăzeci şi patru de ore.

               - Dumnezeu le-a poruncit DOAR evreilor, ca să ţină ziua de sabat (ziua nelucrătoare), exact în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), întrucât este evident faptul că, porunca de a ține ziua de sabat, în intervalul de timp de douăzeci şi patru de ore, care se scurgea între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), NU se putea aplica tuturor oamenilor, și deci nu este posibil de a fi îndeplinită de către orice om. Orice elev ar fi trebuit să afle de la geografie că, în toate acele zone geografice care se află în jurul polilor Nord şi Sud, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, are mai mult de douăzeci şi patru de ore.

               - Noaptea polară, care se întâlnește în zonele geografice situate dincolo de cercul polar, poate dura până la 6 luni (o jumătate de an), cum se întâmplă și în Groenlanda, cea mai mare insulă de pe Terra.

               - De exemplu, în orașul Utqiaġvik (care s-a numit Barrow), noaptea polară are șaizeci și patru de zile de întuneric, adică peste două luni. Orașul Utqiaġvik, din Alaska, se află situat în cel mai nordic punct din SUA, la 2000 km la sud de Polul Nord.

               - Dacă în preajma polilor, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive, are mai mult de douăzeci şi patru de ore, astfel că acolo nu se poate ține sabatul, ne-am putea pune problema, dacă ar putea fi posibil, ca acolo să se țină sabatul în funcție de oră. Dar, nici acest lucru nu este posibil, întrucât la poli nu există ora exactă! Așa cum se învață la geografie, fusul orar este determinat de longitudine, și pentru că la poli se întâlnesc toate meridianele longitudinale nu poate exista un fus orar propriu-zis. Aici Soarele răsare o singură dată pe an și apune tot o singură dată pe an, deci timpul nu poate fi stabilit, sau ar putea fi stabilit, doar în mod aleatoriu.

               - Din cele de mai sus, rezultă în mod foarte clar că, pentru un om care locuiește dincolo de cercul polar, sabatul, care durează o perioadă de timp cuprinsă între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32), ar dura: fie mai multe zile, fie peste două luni, fie până la șase luni. Deci, ar fi absurd ca un om să țină sabatul așa o perioadă lungă!

               - Dacă oamenii care locuiesc în zonele geografice situate dincolo de cercul polar, unde sabatul poate dura până la 6 luni (o jumătate de an), ar dori, prin absurd, să țină sabatul, în pofida faptului că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), DE FAPT, NICI NU AR FI POSIBIL SĂ ȚINĂ SABATUL!

               - Din cele de mai sus rezultă clar că, Dumnezeu nici măcar nu ar fi putut să dea porunca de ținere a sabatului pentru orice om, indiferent de zona geografică unde omul trăiește! Iată unul dintre motivele, pentru care, nimeni nu trebuie să judece pe un creștin, dacă nu ține o zi de sabat (Col. 2.16)!

*

               - Cu toate că în perioada harului, în care trăim în prezent, porunca privind ţinerea sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), mai există oameni care doresc să ţină sabatul exact în acel mod strict în care a fost poruncit evreilor, adică să nu facă nici o lucrare în ziua de sabat.

               - Pentru a-i ajuta pe oamenii care încă mai doresc să ţină sabatul, exact în ziua în care ar fi trebuit să fie ţinut, trebuie să vedem dacă am putea afla, care dintre cele şapte zile ale săptămânii, conform denumirilor actuale, ar corespunde într-adevăr zilei a şaptea pe care trebuiau s-o ţină evreii, adică sabatului. Acest lucru nu este prea simplu de aflat, întrucât în Sfânta Scriptură nu există nicăieri menţionate cuvintele care reprezintă denumirile actuale ale zilelor săptămânii, adică: luni, marţi, ... , sâmbătă, duminică.

*

               - Evreii nu au avut o obsesie (1 Cor. 6.12) pentru o anumită zi din săptămână (de exemplu, a șaptea), întrucât evreii ştiau că sabatul putea să fie nu numai în ziua a șaptea, ci putea fi, uneori, şi în alte zile ale săptămânii.

               - De exemplu, o zi de sabat (adică o zi nelucrătoare) putea fi și în ziua întâi a săptămânii, sau în oricare altă zi a săptămânii, așa cum citim în versetele următoare:

► “În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins.” (Exod 12.16).

► “Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.” (Lev. 23.6).

► “În ziua întâia, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Lev. 23.7)

► “Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ‘În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă’.” (Lev. 23.24).

► “În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.” (Lev. 23.27).

► “În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.” (Lev. 23.35).

► “Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfântă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.” (Lev. 23.36).

► “În ziua dintâi, să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în ea.” (Num. 28.18).

► “În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Ziua aceasta să fie vestită între voi cu sunet de trâmbiţă.” (Num. 29.1).

► “În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfântă, şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nici o lucrare.” (Num. 29.7).

► “În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, să aveţi o adunare sfântă; atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile.” (Num. 29.12).

► “În ziua a opta, să aveţi o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Num. 29.35).

               - Din cele de mai sus, se observă faptul că ziua de sabat, putea să pice în orice zi, așa cum constatăm, de asemenea, și din Lev. 16.29-31, unde citim astfel: “Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Aceasta să fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.”.

*

               - În prima carte din Sfânta Scriptură, Geneza, citim că la un moment dat, Dumnezeu a creat entitatea numită de către noi zi calendaristică. Din punct de vedere biblic, această entitate este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a hotărât ca pe pământ să se repete în permanenţă succesiunea noapte-zi (Gen. 8.22) sau întuneric-lumină.

               - Primele zile care au fost create de către Dumnezeu au fost numerotate cu cifre de la unu la şapte (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Odată cu trecerea timpului, oamenii au început să grupeze zilele în săptămâni şi au asociat câte o denumire fiecăruia dintre cele şapte cifre care desemnau iniţial zilele săptămânii.

               - Majoritatea covârşitoare a oamenilor care se declară creştini, consideră că în perioada harului, în care trăim noi, ziua de odihnă este duminică. Există şi un număr foarte mic de oameni care consideră că ziua de odihnă este sâmbătă. Mulţi alţi oameni, cum sunt musulmanii, consideră că ziua de odihnă este vineri.

               - Unii oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, invocând faptul că într-o zi de duminică au avut loc ultimele două evenimente de o importanţă majoră pentru omenire, adică învierea Domnului Isus Hristos şi efectuarea de către Dumnezeu a primului botez cu Duhul Sfânt, care a marcat totodată şi data de naştere a Bisericii lui Dumnezeu (1 Cor. 12.13).

               - Mulţi oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, întrucât din analizarea versetelor F. A. 20.7; 1 Cor. 16.2, se poate trage concluzia că primii creştini nu ar fi lucrat duminica.

               - Datorită faptului că în majoritatea ţărilor de pe glob, zilele de sâmbătă şi duminică sunt declarate nelucrătoare, există oameni care consideră că ambele sunt zile de odihnă, adică zile în care nu trebuie să facă nici un fel de lucrare. Amintim totuşi, că Dumnezeu le-a poruncit evreilor să muncească şase zile din săptămână, nu doar cinci zile (Exod. 20.9; 23.12; 31.15; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.13).

               - Unii oameni cred că, atunci când Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină sabatul, adică ziua a şaptea, nu s-a referit la o anumită zi din săptămână, ci pur şi simplu, a stabilit ca după fiecare succesiune de câte şase zile lucrătoare, trebuia să urmeze o zi de odihnă care să fie sărbătorită şi închinată în totalitate lui Dumnezeu.

               - Mulţi oameni nu cred că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi.

               - Să presupunem că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi, şi că ziua a şaptea a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de sâmbătă din calendarele noastre de astăzi. În acest context, ar rezulta că ziua de odihnă, sabatul, corespunde zilei de sâmbătă. Totuşi, majoritatea celor care se declară creştini consideră că duminica este adevărata zi de odihnă. Dat fiind acest fapt, ne-am putea pune următoarele întrebări:

               - Dacă duminica nu corespunde adevăratei zile de odihnă, ar putea totuşi Dumnezeu să îngăduie, ca majoritatea celor ce se declară creştini să greşească în această privinţă?

               - De ce oare, Dumnezeu nu intervine în mod tranşant, pentru a-i determina pe oameni să-şi corecteze această greşeală (adică să se pocăiască!), dacă ea este într-adevăr comisă?

               - Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui ca mai întâi să vedem dacă odată cu trecerea timpului, nu cumva s-a produs vreo perturbare majoră în sistemul nostru solar, care ar fi putut avea drept urmare producerea unei neconcordanţe între calendarul nostru actual şi ziua reală, astronomică în care ne aflăm. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu, care este atotputernic, poate oricând să producă o astfel de perturbaţie, poruncind de pildă Soarelui să nu mai răsară (Iov 9.7; Hab. 3.11).

               - În Iosua 10.12-14 citim astfel: “Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: ‘Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!’ Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel”.

               Din ultimele versete citate, aflăm că pe vremea când copiii lui Israel erau conduşi de către Iosua, a existat o zi neobişnuită care a durat un interval de timp mult mai mare decât al unei zile calendaristice normale.

               Acest fenomen neobişnuit nu ar fi putut trece neobservat în diversele zone ale globul pământesc. Astfel, istoricul Herodot a spus că preoţii egipteni i-au arătat nişte scrieri vechi, care descriau o zi mult mai lungă decât o zi normală (informaţie aflată în Sidney Collett - All about the Bible - ed. 25, pag. 37). Scrieri vechi chinezeşti vorbesc, de asemenea, despre o zi deosebit de lungă, care a fost în timpul împăratului Yeo, care, se crede că a fost contemporan cu Iosua. La începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexic un document, care spune că Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie, aproape o zi întreagă în anul “celor şapte iepuri”, an care se crede că este acelaşi cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul (informaţii aflate într-un articol din revista “Show Shoc”, anul 2, nr. 14).

               Fenomenul respectiv a fost cercetat de NASA în 1970. În următoarele rânduri, este amintită o ştire comunicată de către Dr. Harold Hill, preşedintele companiei Curtis Engine din Baltimore, U. S. A, consultant în programul spaţial american, ştire care a apărut în ziarul Evening World din Spencer, Indiana şi care a fost preluată şi de revista Sword of the Lord.

               Dr. Harold Hill a declarat: “Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţi şi oameni de ştiinţă la Green Belt, Maryland”. În continuare, dr. Hill a arătat că la Centrul Naţional de Aeronautică şi de Cercetări Spaţiale de la Green Belt, Maryland (SUA), se făceau calcule precise pentru stabilirea orbitelor diverşilor sateliţi. Pentru aceasta, trebuia ca mai întâi să fie determinate poziţiile pe care le vor avea în spaţiu în viitor, Pământul şi alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar. Cu ajutorul calculatorului, au fost calculate poziţiile pe care le vor avea respectivele corpuri cereşti, la anumite momente de timp din viitor, în funcţie de poziţiile pe care acestea le-au avut la momente de timp din trecut. Într-o cercetare mai amplă de acest gen a trecutului, la un anumit moment dat calculatorul a întrerupt execuţia programului datorită unei erori. Întrucât specialiştii în hardware au stabilit că respectivul calculator funcţiona corect, iar programul era şi el corect, însemna că eroarea apăruse fie datorită datelor de intrare care puteau fi incorecte, fie datorită rezultatelor care nu erau în concordanţă cu standardele. Până la urmă, specialiştii au descoperit surprinzătorul adevăr: că ar trebui ca, în mod paradoxal, în scurgerea vremii să lipsească o zi.

               Ştirea senzaţională relatată mai sus, a umplut paginile multor ziare americane, iar după puţin timp au apărut confirmări ale acesteia, şi de la alte instituţii de prestigiu care se ocupă de cercetări spaţiale şi astronomice. Desigur că o astfel de ştire senzaţională putea fi mult amplificată de cei care, analizând-o în contextul versetului Gen. 1.14, considerau în mod formal că pe timpul lui Iosua, între acele ore când Soarele s-a oprit pe cer, s-a oprit şi timpul.

               Din anumite calcule, a rezultat că intervalul de timp care de fapt lipseşte din scurgerea vremii, datorită perturbaţiei cosmice majore petrecute pe vremea împăratului Iosua, era de numai douăzeci şi trei de ore şi douăzeci de minute, adică aproape o zi întreagă. Iată că ştiinţa a reuşit să descopere ceea ce este scris în Iosua 10.13: “... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.

               Pentru a rezulta ziua întreagă care lipseşte din scurgerea timpului, mai trebuiau “descoperite” încă patruzeci de minute.

               În Is. 38.7-8 citim astfel: “... ‘Şi iată semnul din partea Domului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât soarele pe cadranul lui Ahaz’. Şi Soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se pogorâse”. Această nouă minune referitoare la perturbarea întregului sistem solar, este relatată şi în versetele 2 Împ. 20.9-11.

               Întrucât cele zece trepte ale cadranului solar al lui Ahaz, se crede că sunt echivalente cu patruzeci de minute (informaţie aflată în revista Sword of the Lord, Murfreesboro, Tennesy, 24 apr 1970, pag. 4), misterul zilei care lipseşte din scurgerea timpului a fost complet elucidat.

               Majoritatea analiştilor Bibliei sunt de părere că acele două perturbări majore, produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, nu sunt deloc neglijabile şi că ele însumează într-adevăr o zi calendaristică de douăzeci şi patru de ore.

               În ultimii ani, multe alte echipe de specialişti care au beneficiat de tehnologie de ultimă oră, au reuşit “să se întoarcă în timp”, determinând şi ei destul de rapid, dar nu fără dificultăţi, lipsa unei zile din anul 1250 înainte de Hristos. Este demn de menţionat faptul că şi Sir Edwin Ball, marele astronom britanic, a stabilit, de asemenea, că lipsesc 24 de ore din scurgerea vremii.

               Din cele de mai sus, reiese că Biblia a confirmat rezultatele cercetătorilor respectivi, dându-le certitudinea că descoperirea lor corespunde realităţii, şi totodată i-a ajutat să afle din ce cauză, în mod paradoxal, lipseşte o zi din scurgerea timpului.

               Cercetătorul şi astronomul W. Maunder de la Observatorul Regal din Greenwich, în Astronomia Bibliei, scrie: “Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câştige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura aminteşte de ‘oprirea Soarelui’, ea vorbeşte de oprirea concomitentă a Lunii în aceeaşi măsură şi având aceeaşi cauză, ceea ce nu şi-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoaşterea mişcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziţia astrelor, redate în pasajul biblic în mod indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real”. De asemenea, W. Maunder a spus că a stabilit prin calcule precise, data şi orele între care s-a produs acel senzaţionalul fenomen, datorită căruia Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie aproape o zi întreagă.

               Profesorul Totten din U. S. A. a publicat toate calculele sale astronomice, care confirmă şi ele ziua lipsă din scurgerea timpului. Astfel, el a mers cu calculele din prezent, înapoi, în sensul invers scurgerii timpului, până la ziua solstiţiului de iarnă când Iosua a cucerit Canaanul, şi a găsit că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de miercuri. Mergând cu calculele în sensul scurgerii timpului, şi pornind de la o altă dată de referinţă anterioară, spre acea zi neobişnuit de lungă, a ajuns la concluzia că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de marţi.

               Să presupunem că la momentul în care s-a produs acel fenomen neobişnuit, existau calendare. Dat fiind faptul că, de regulă, un calendar se întocmeşte înainte de începerea anului, şi că din punctul de vedere al calendarului omenesc, toate zilele au câte douăzeci şi patru de ore, există o mare probabilitate, ca acea zi neobişnuit de lungă, care a început marţi şi s-a terminat miercuri, să fi rămas fragmentată atât în calendarele vremii, cât şi în cele următoare, în două zile distincte, marţi şi miercuri.

               Conform Sfintei Scripturi, o zi este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Dat fiind acest fapt, acea zi neobişnuită de care am vorbit mai sus, care, a debutat la începutul zilei de marţi şi s-a terminat la sfârşitul zilei de miercuri, din punct de vedere biblic (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31) şi astronomic (când timpul “s-a oprit”, întrucât “soarele a stat pe loc”), trebuie socotită ca fiind doar o singură zi.

               Din cele de mai sus, am aflat că ziua de miercuri din calendarele acelor vremuri, din punct de vedere biblic şi astronomic, era de fapt marţi. Iată că ziua reală în care ne aflăm de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale.

               Întrucât ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm, de fapt este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale, zilei de duminică din calendarele noastre actuale, îi corespunde, de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă. Având în vedere această realitate, deducem că majoritatea oamenilor din ziua de astăzi care consideră că zilei libere, adică sabatului îi corespunde ziua de duminică, nu greşesc. Desigur că nelucrând în ziua de duminică, aceştia sfinţesc, de fapt, ziua de sâmbătă, adică acea zi care, conform unor presupuneri, se crede că iniţial ar fi fost ziua a şaptea a creaţiei, care a fost sfinţită şi binecuvântată de către Dumnezeu.

               Acei oameni care consideră că ziua nelucrătoare este ziua de sâmbătă, nu ţin seama (F. A. 17.30) de cele două perturbări majore produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, datorită cărora au fost unificate două zile într-una singură, şi ca urmare a acestui fapt, duminicii din calendarele noastre îi corespunde, din punctul de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă.

               Având în vedere faptul că în perioada de timp în care trăim, porunca de respectare a sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), şi faptul că Duhul Sfânt nu a inclus porunca privind ţinerea sabatului printre poruncile din Legea lui Moise (F. A. 15.5,24) care trebuie să fie împlinite de către creştini (F. A. 15.19-20,28-29; 21.25), apostolul Pavel ne învaţă că nu trebuie să judecăm (1 Cor. 2.15) un om doar pentru faptul că el ţine ziua de sabat într-o zi (Rom. 14.5-6; Gal. 4.10) diferită de aceea pe care alţi oameni o consideră ca fiind zi de sabat (Col. 2.16).

               Sabatul este doar “o umbră”, adică un simbol pentru lucrurile viitoare (Col. 2.16-17). Este evident că nu umbra unui obiect sau a unei fiinţe este importantă, ci numai obiectul sau fiinţa care proiectează umbra. Întrucât simbolul este mai puţin important decât realitatea care se află la baza lui, pe baza versetelor Col. 2.16-17, putem deduce că sabatul în sine nu are valoarea pe care o au lucrurile viitoare, privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Totodată, dacă facem o retrospectivă a tuturor poruncilor date oamenilor de către Dumnezeu, constatăm în mod cert că porunca referitoare la respectarea sabatului ar putea fi cea mai uşor de îndeplinit, dacă am putea şti cu precizie care este ziua din calendarele noastre actuale care ar corespunde exact primei zile de sabat (cea de la începutul creaţiei).

               Conform celor de mai sus, constatăm că ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm în prezent, nu mai corespunde nici într-un caz zilei aflate în calendarele noastre actuale, întrucât ziua reală este în urmă cu o zi faţă de ziua din calendare. Iată de ce sabatul pe care îl sărbătoresc unii oameni în zilele noastre, are un caracter local şi vremelnic (Gal. 4.10).

               Noul sabat al poporului lui Dumnezeu, numit şi “odihna creştină” (Evrei 4.1-11) va avea într-adevăr un caracter veşnic. Acest nou sabat va fi permanent şi universal, valabil pentru toţi oamenii mântuiţi şi va consta într-o stare generală de bine dată de către prezenţa în mod fizic a Domnului Isus Hristos (Matei 11.28) printre ei (Apoc. 21.2-4,23-24; 22.1-5).

               Orice om care se află pe calea mântuirii, nu trebuie să cadă într-un formalism exagerat în privinţa consacrării doar a unei anumite zile lui Dumnezeu şi închinării, întrucât creştinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), consacrând astfel lui Dumnezeu toate zilele din săptămână.

               Orice creștin autentic este un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19), întrucât creștinul autentic este unit cu Domnul Isus Hristos (Ioan 14.20), adică lipit de Domnul Isus Hristos, la nivel de Duh (1  Cor. 6.17), și de aceea pentru creștinul autentic, este sărbătoare încontinuu, nu numai o singură zi pe săptămână, căci acolo unde este Domnul Isus Hristos este sărbătoare!

               Întrucât cei dintâi creştini “stăruiau în învăţătura apostolilor” (F. A. 2.42), orice creştin autentic trebuie să acorde o importanță deosebită scrierilor apostolilor.

               Apostolul Pavel a scris astfel:

- “Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.” (Rom. 14.6).

- “Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.” (Gal. 4.9-10).

- “Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.” (Rom. 14.5)

- “Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare …” (Col. 2.16-17).

               În lumina mesajelor apostolului Pavel aflate în versetele amintite mai sus, se poate constata cu ușurință că orice creștin autentic nu are o obsesie (1 Cor. 6.12) pentru o zi de sabat (adică zi de odihnă).

               Analizând mesajele apostolului Pavel aflate în versetele amintite mai sus, orice creștin poate să decidă dacă pentru el are vreo relevanță o zi de sabat (adică zi de odihnă).

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 56.1-8

► În Isaia 56.1-8, citim astfel: “Aşa vorbeşte Domnul: ‘Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău!’ Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: ‘Domnul mă va despărţi de poporul Său!’ Şi famenul să nu zică: ‘Iată, eu sunt un copac uscat!’ Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Famenilor, care vor păzi sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.’. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: ‘Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el’.”.

► Unii au impresia că, din versetele de mai sus, s-ar putea eventual deduce, că ar trebui să țină sabatul și creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia s-ar referi folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul larg al versetelor Isaia 56.1-8, vom constata următoarele:

► Cartea proorocului Isaia conține o proorocie DESPRE IUDA ȘI IERUSALIM (Isaia 56.1).

► Din moment ce porunca privitoare la sabat fusese abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), și Domnul Isus Hristos a spus că NIMENI DINTRE EVREI NU ȚINEA LEGEA (Ioan 7.19), este evident faptul că nu ar mai fi trebuit ca să mai țină sabatul creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia se referă folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască, având în vedere următoarele versete:

- “Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” (F. A. 15.5);

- “Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi.” (F. A. 15.28-29)

- Iată, deci care sunt cele patru porunci, aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12), care Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini!

► Din cele de mai sus am aflat că Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini, DOAR un număr de patru, dintre poruncile aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12)!

► Având în vedere faptul că în Isaia 56.6-7, citim că evreii și “străinii” respectivi care vor păzi sabatul, vor aduce “arderi de tot şi jertfe”, constatăm că versetele respective nu se referă nici într-un caz la creștinii care trăiesc în perioada harului, întrucât aceste ritualuri nu mai sunt în vigoare în perioada harului (Isaia 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

► În Col. 2.16-17, apostolul Pavel a scris astfel: “Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare…”, iar în Evrei 10.1, apostolul Pavel a scris că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”.

► Având în vedere faptul că apostolul Pavel s-a referit la “sabat”, ca fiind o “umbră a lucrurilor viitoare” (Col. 2.16-17), și că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”, constatăm că versetele Isaia 56.1-8, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim (Isaia 1.1). Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 66.22-24

► O traducere corectă a versetelor Isaia 66.22-24, este următoarea: “Căci precum cerurile noi şi pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânţa şi numele vostru vor rămâne. Şi se va întâmpla, de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL. Şi vor ieşi şi vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; şi vor fi de dispreţ pentru toată făptura.”.

► Dat fiind faptul că versetul Isaia 66.23, este tradus de către Cornilescu, astfel: “În fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.”, unii au impresia că, în viitor toţi oamenii vor păzi sabatul.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul versetelor Isaia 66.22-24, vom constata următoarele:

► Versetele Isaia 66.22-24, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim. Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

► În Isaia 66.24, se face referire la oamenii care vor trăi atunci pe pământ. Acei oameni vor privi la trupurile moarte (Apoc. 19.21) ale oamenilor care au fost adunați de către “fiară”, pentru “ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.” (Apoc. 19.19), adică cu Domnul Isus Hristos și cei care-L vor însoți, când va veni a doua oară pe pământ.

► Analizând cuvintele: “… de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL.”, constatăm că nu este vorba de o închinare DOAR în zilele de lună nouă și în zilele de sabat, cum au unii impresia. Evident că aceste cuvinte se referă la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între o lună nouă și următoarea lună nouă, şi desigur, la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între un sabat la următorul sabat. Evident că și bunul simț ne spune că, ar fi și absurd ca, dacă acum, în perioada harului, când creștinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), nu numai în ziua de sabat (adică în ziua nelucrătoare), în mia de ani, când Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), oamenii să se închine doar în fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, adică atât de rar!

♥ Amin!

Eseul fratelui scriitor despre Sabat
Ma bucur foarte mult de acest eseu frumos si absolut real (adica 100 % biblic !).
Ma bucur ca mai exista frati, ca fratele profesor Mihail, care nu se lasa indusi in eroare de manipulari si interpretari gresite ale Scripturii, ca Sabatuil a fost dat omului (care om ? evident omul evreu !), ca semnul legamantul lui Dumnezeu cu omul e Sabatul (care om ? evident omul evreu !), ca legamantul cu Moise ar mai fi valabil si pentru crestinii, cand de fapt el a fost INLOCUIT cu legamantul cel nou, legamantul Duhului Sfant, etc, etc.
Din acest eseu am aflat lucruri asa de clare (de fapt ele erau in Biblie, doar au fost evidentiate in mod asa de clar si de frumos !), cum ca : Sabat nu inseamna nici intr-un caz sambata, ci chiar zi libera (adica un numar de 6 zile de munca, si nu dupa 5 ! urmeaza o zi libera), ca a fost dat exclusiv EVREILOR, ca este un semn al legamantului dintre EVREI si Dumnezeu, ca dupa ce EVREII au rupt legamantul lor cu Dumnezeu, Sabatul a fost abrogat de catre Dumnezeu, ca pentru crestinii din primele secole, DUHUL SFANT a spus ca din Legea veche mai ramaneau exact cele 4 porunci, (evident ca nu ai voie sa furi, sau sa curvesti, etc. pentru ca 9 din cele 10 porunci, evident fara Sabatul care fusese abrogat, au fost reluate in mod clar de catre Domnul Isus in Noul Testament), ca in virtutea faptului ca Soarele s-a oprit pe loc aproape o zi intreaga in timpul lui Iosua, si astfel s-au contopit doua zile intr-una (evident ca nici un om normal nu poate nega aceasta evidenta !), acum sabatul (care pana atunci se pare ca pica in calendare sambata), acum este evident ca pica duminica, intrucat din cele doua zile sambata si duminca Dumnezeu a facut una, sambata, care in calendarele nostre pica duminica ( ! greu am inteles asta, dar pana la urma am inteles, daca cititi eseul foarte foarte atent veti intelege si voi !).
Slavit sa fie Domnul ca pe adevaratii oamenii ai Lui, El nu-i lasa in ratacire !
Adăugat în 21/06/2011
Mult- pace.

„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta, , oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn Isus Hristos”.....

„Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul ”...

„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la o mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare”....

„Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea : “Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru !”

„Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești”......

„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.”

„Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării”.

„Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc”.....

„Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor... Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțămiri de către ceice cred și cunosc adevărul”......

„Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine, și ce ați văzut în mine, faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi”.
Ce se mai poate spune sau adăuga? Nimic. Să înțeleagă cine o vrea și să rămână.....cine o vrea.
Multă pace și multe binecuvântări. Mulțumesc mult.
Adăugat în 09/12/2013 de statornicul
Eseul este super corect şi mai ales biblic.

Sunt oameni iudaizanţi, care sunt adepţi fanatici ai lui William Miller şi Ellen G. White, care nu iau în considerare Noul Testament, sau îl răstălmăcesc, spre pierzarea lor (2 Petru 3.16).
Iată adevărurile biblice pe care ei le trec sub tăcere:
1. „... T O T ce spune Legea, spune celor ce sunt S U B Lege ...” (Romani 3.19).
2. „Creştinii NU SUNT SUB lege” (1 Corinteni 9.20; Romani 6.14; Galateni 5.18). Treziţi-vă oameni buni ! Dacă vă pretindeţi creştini, nu sunteţi sub Lege, deci cele 6 cărţi ale lui Moise nu vă sunt adresate dvs.!!! Acei iudaizanţi, adepţi fanatici ale năzbâtiilor debitate de William Miller şi de Ellen G. White, manipulează oamenii în mod meşteşugit, citând cu obstinenţă în adunările lor şi pe posturile lor, cu precădere, versete din Lege, adică din cele 5 cărţi ale lui Moise, şi îi tot dau zor întruna cu Sabatul, amăgind oamenii în fel şi chip, CÂND, DE FAPT, ACELE PASAJE NU LE SUNT ADRESATE CREŞTINILOR, CARE NU SUNT SUB LEGE.
3. „Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită” (Romani 4.14).
4. „Aduceţi-vă aminte de legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb, rânduieli şi porunci, pentru tot Israelul!” (Maleahi 4.4); „Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, ...” (Romani 9.4). Iată că LEGEA A FOST DATĂ DOAR EVREILOR (Maleahi 4.4; Romani 9.4), nu şi creştinilor.
5. „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan ...” (Luca 16.16)
6. „Hristos este sfârşitul Legii ...” (Romani 10.4)
7. „... voi, ... aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, A ÎNLĂTURAT vrăjmăşia dintre ei, LEGEA PORUNCILOR, în orânduirile ei, ...” (Efeseni 2.13-15).
8. „A ŞTERS YAPISUL CU PORUNCILE LUI, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2.14).
9. „... Legea n-a făcut nimic desăvârşit ...” (Evrei 7.19)
10. „Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi AŢI MURIT ÎN CE PRIVEŞTE LEGEA, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi” (Romani 7.4)
11. „Dar acum, AM FOST IZBĂVIŢI DE LEGE, ŞI SUNTEM MORŢI FAŢĂ DE LEGEA ACEASTA, CARE NE ŢINEA ROBI, ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7.6)
12. „... odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o SCHIMBARE A LEGII” (Evrei 7.12).
13. „Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât LEGĂMÂNTUL al cărui mijlocitor este El, E MAI BUN, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune” (Evrei 8.6).
14. „În adevăr, DACĂ LEGĂMÂNTUL DINTÂI AR FI FOST FĂRĂ CUSUR, n-ar mai fi fost vorba să fie ÎNLOCUIT CU UN AL DOILEA” (Evrei 8.7).
15. „Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un LEGĂMÂNT NOU; NU CA LEGĂMÂNTUL PE CARE L-AM FĂCUT CU PĂRINŢII LOR, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată LEGĂMÂNTUL, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8.8-12).
16. „Prin faptul că zice: „UN NOU LEGĂMÂNT” a mărturisit că CEL DINTÂI ESTE VECHI; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de peire” (Evrei 8:13).

Alte năzbâtii ale acelor iudaizanţi, adepţi fanatici ai lui William Miller şi Ellen G. White:

1. Maica Domnului nu a mai avut cu Iosif alţi copii, după ce L-a născut pe Domnul Isus Hristos (Matei 1.25; 13.55-56; Marcu 6.3; Luca 2.7).
2. Sufletele oamenilor care au murit nu mai continuă să existe (sau sunt inconştiente) după moarte (Luca 16.19-31; 23.43; Apoc. 6.9-11; 20.4).
3. Sabatul înseamnă sâmbătă, dar de fapt înseamnă zi nelucrătoare (Exod 16.23,30; Lev. 23.32). Din cauza unificării a două zile într-una, sabatul cade duminica (Iosua 10.12-14; Is. 38.7-8).
4. Nu va fi o domnie de 1000 de ani, pe Pământ, a Domnului Isus Hristos împreună cu Biserica (Zah. 14.1-9; Apoc. 5.9-10; 20.4).
5. Nu va fi o răpire a Bisericii, care îi va lua pe oameni prin surprindere (Matei 24.36-44; 25.13).
6. Domnul Isus Hristos nu a fost cu tâlharul în rai, în ziua când a murit (Luca 23.43).
7. Domnul Isus Hristos a murit într-o zi de vineri (Matei 12.40).
8. Domnul Isus Hristos nu a mers, în duh, imediat după ce a murit, în Locuinţa Morţilor (1 Petru 3.18-20; 4.6).
9. Cuplurile lor se împotrivesc (se pot împotrivi), în diverse feluri, la naşterea de copii (Is. 66.9; Ier. 1.5).
10. Femeile lor vorbesc (au voie să vorbească) în adunări (1 Cor. 14.34).
11. Femeile lor nu umblă (nu trebuie să umble) cu capul acoperit (1 Cor. 11.10).
12. Femeile lor au voie să-şi coafeze părul, să poarte haine scumpe şi bijuterii (1 Tim. 2.9; 1 Petru 3.3)

Comentarii referitoare la unele afirmaţii aflate în cartea
TRAGEDIA VEACURILOR
şi în alte cărţi scrise de către
de ELLEN G. WHITE,
mentorul spiritual al iudaizanţilor

Referitor la afirmaţiile din cartea Tragedia Veacurilor care ţin de istorie, aflate în principal în primele 16 capitole, printre care, pe alocuri, se află şi unele care sunt prezentate în mod tendenţios, este bine să se pronunţe specialiştii în istorie.
Pe lângă cele câteva adevăruri biblice enunţate, în carte se află şi unele afirmaţii false care nu îşi au originea în Biblie, precum şi unele interpretări manipulatoare sau tendenţioase ale anumitor versete biblice, care sunt foarte periculoase pentru cei care citesc cartea şi nu cunosc bine Biblia în ansamblul ei. Atenţie mare la ce vă însuşiţi din această carte !
Pe rândurile care urmează vor fi amintite câteva dintre afirmaţiile fanteziste sau false aflate în cartea Tragedia Veacurilor, care reprezintă totodată şi un real pericol pentru aceia care încă nu au ungerea de sus (1 Ioan 2.20,27), şi ca atare mai au nevoie să fie învăţaţi de către alte persoane, diferite de singurul nostru Învăţător (Matei 23.8), Domnul Isus Hristos.
1. Pe pagina a 5-a a capitolului 19, (308 a cărţii), scrie: “Chiar după intrarea în lucrarea Sa pământească, Mântuitorul, împovărat de încăpăţânarea şi nerecunoştinţa oamenilor, Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar. El putea chiar şi atunci să-Şi şteargă sudoarea de sânge de pe frunte şi să lase neamul omenesc vinovat să piară în nelegiuirea lui”.
- A spune că Domnul Isus Hristos “Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar” este o hulă la adresa Sa. Orice creştin ştie că Domnul Isus Hristos nu “Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar”, întrucât El venise pe pământ tocmai pentru a Se jertfi pentru mântuirea celor ce vor asculta de El M (Ioan 12.27). Acest fapt a fost profeţit şi stabilit de către Dumnezeu cu mult timp înainte (2 Împ.19.25), şi nu mai exista nici o posibilitate de schimbare (Matei 1.21). Iată câteva profeţii, cunoscute evident de către Domnul Isus Hristos, împreună cu împlinirile lor, referitoare la acest adevăr:
Domnul Isus Hristos trebuia să îndeplinească întru totul voia Tatălui Său (Ps. 40.7-8; Ioan 4.34; 6.38). Domnul Isus Hristos trebuia să vină pe Pământ şi a se jertfi pentru a aduce mântuirea tuturor celor ce cred în El (Is. 42.6; Luca 2.11,25-31; 19.9-10; Ioan 4.42; F.A. 5.31; 16.31). Domnul Isus Hristos trebuia să fie mijlocitorul noului legământ, încheiat între Dumnezeu şi oameni (Is. 42.6; 55.3; Ier. 31.31-34; Dan. 9.27; Maleahi 3.1; Evrei 8.6-13; 9.15; 12.24). Acest ultim legământ a putut fi realizat, datorită sângelui purificator, vărsat de către Domnul Isus Hristos pentru ispăşirea păcatelor oamenilor (Exod 24.8; Matei 26.28; 1 Cor. 11.25). Domnul Isus Hristos trebuia să fie judecat şi osândit (Is. 53.8; Luca 23.1-34). Domnul Isus Hristos trebuia să pătimească mult şi apoi să moară ca jertfă pentru păcatele omenirii (Is. 53.5-12; Ioan 1.29; 11.49-52; F.A. 10.43; 13.38-39; 1 Cor. 15.3; Ef. 1.7; 1 Petru 2.24; 1 Ioan 1.7,9).
- Domnul Isus Hristos nu era “împovărat de încăpăţânarea şi nerecunoştinţa oamenilor”, ci doar de păcatele acestora (Matei 1.21; Ioan 1.29; Apoc. 1.5).
2. Pe pagina a 3-a a capitolului 19, (306 a cărţii), scrie că Domnul Isus Hristos “dormea în mormânt”.
- Afirmaţie falsă, întrucât în 1 Petru 3.18; 4.6, citim că atunci când trupul Domnul Isus Hristos era în mormânt, Domnul Isus Hristos nu dormea, ci a mers în Locuinţa Morţilor pentru a vesti acolo Evanghelia. Ca urmare a propovăduirii Sale, sfinţii care au trăit în perioada Vechiului Testament, care muriseră, şi care au crezut în El atunci când le-a propovăduit Evanghelia, au înviat (Matei 27.52-53).
3. Pe prima pagină a capitolului 33 (470 a cărţii), scrie că: “Adam şi Eva fuseseră avertizaţi cu privire la” Satana.
- Afirmaţie fantezistă, nesusţinută de către Biblie.
4. Pe pagina a 3-a a capitolului 26 (400 a cărţii), scrie: “Sabatul a fost ţinut de Adam în nevinovăţia sa din Edenul Sfânt şi apoi e Adam cel căzut şi pocăit”.
- Afirmaţie nesusţinută de către Biblie.
5. Pe pagina a 3-a a capitolului 26 (400 a cărţii), scrie: “Din ziua aceea şi până astăzi, Legea lui Dumnezeu a fost păstrată pe pământ, iar Sabatul poruncii a patra a fost, de asemenea, ţinut”.
- Afirmaţii false, având în vedere versetele: Is. 64.6-7; Ier. 5.1-2; Ezec. 22.18-22; 22.30; Daniel 9.10-11; Mica 7.2-6; Ioan 7.19.
6. Pe pagina a 6-a a capitolului 31 (457 a cărţii), scrie: “Dar aceia care Îl urmează pe Hristos sunt totdeauna în siguranţă sub grija Lui ocrotitoare. Îngeri puternici sunt trimişi din cer să-i păzească. Cel nelegiuit nu poate trece de paza pe care Dumnezeu a pus-o în jurul poporului Său”.
- Afirmaţie falsă, nesusţinută de către Biblie. Sunt destule contraexemple în Biblie, care ne arată că aceia care Îl urmează pe Hristos nu sunt totdeauna în siguranţă sub grija Lui ocrotitoare. Există şi situaţii în care sunt şi bpgaţi la închisoare, omorâţi, schingiuiţi, batjocoriţi, etc.
7. Pe pagina a 3-a a capitolului 15, (237 a cărţii), referitor la versetele Apoc. 11.2-11, scrie: “Cei doi martori reprezintă Scripturile Vechiului şi Noului Testament”.
- Afirmaţie falsă întrucât: Fiara nu poate să biruie şi să omoare Biblia; Biblia nu chinuieşte oamenii, Biblia nu apăruse de 1260 zile (ani!) !
8. Pe pagina a 3-a a capitolului 24, (377 a cărţii), scrie: “Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus vor trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire.”
- Afirmaţie falsă, conform 1 Ioan 2.1.
9. Pe pagina a 4-a a capitolului 18, (284 a cărţii), citându-l pe William Miller, scrie: “... credinţa populară cu privire la o domnie spirituală a lui Hristos - un mileniu pământesc înainte de sfârşitul lumii – nu era susţinută în Cuvântul lui Dumnezeu.”
- Afirmaţie falsă întrucât Biblia susţine că Domnul Isus Hristos va domni pe pământ (Apoc. 5.10) 1000 ani împreună cu Biserica (Apoc. 20.4), înainte de judecata de apoi.
10. Pe pagina a 7-a a capitolului 41, (582 a cărţii), scrie: “Timp de o mie de ani, Satana va rătăci încoace şi încolo pe pământul pustiit ...”.
- Afirmaţie falsă, conform Apoc. 20.1-3, unde citim că: “un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare, a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme”. Evident că Satana nu va fi în mia de ani pe pământ, întrucât în mia de ani, pe pământ vor trăi oameni (Apoc. 20.4-9).
11. Pe pagina a 17-a a capitolului 18, (297 a cărţii), este elogiat periculosul înşelător William Miller, afirmându-se despre acesta, că avea “o forţă intelectuală puternică, înţelepciunea Cerului şi un raţionament sănătos”! Încercând să dreagă năzbâtiile jalnice şi aberante ale lui Miller, începând cu capitolul 23, E. White elaborează şi ea un raţionament tot la fel de aberant, potrivit căruia Miller nu a greşit prea tare când a spus că Domnul Isus Hristos va veni pe Pământ în 1844. Ea încearcă să acrediteze ideea că, de fapt, Domnul Isus Hristos a venit într-adevăr în anul 1844 (oare de unde o fi venit?) dar nu pe Pământ ci în Sanctuarul din cer (adică a venit din Sanctuarul din cer tot în Sanctuarul din cer !).
- Orice om cu bun simţ, apreciază că este aberant să elogiezi un om, după ce s-a dovedit în mod clar că acesta a reuşit să manipuleze şi să înşele (amăgească) mase mari de oameni, făcându-i să creadă că Domnul Isus Hristos va veni a doua oară pe Pământ în anul 1844.
12. Pe paginile 1-4 ale capitolului 24, (375-377 a cărţii), scrie că de-abia în anul 1844, Domnul Isus Hristos a venit la Dumnezeu Tatăl, în Locul Preasfânt al Templului.
- Afirmaţie falsă, întrucât Biblia ne spune că Domnul Isus a venit la Dumnezeu Tatăl după 40 de zile de la învierea Sa. Faptul că El era la Dumnezeu Tatăl rezultă şi din F.A. 7.55-56.
13. Pe pagina a 3-a a capitolului 25, (385 a cărţii), scrie că judecata oamenilor a început în anul 1844 în cer.
Pe pagina a 10-a a capitolului 28, (432 a cărţii), scrie: “Judecata are loc acum în Sanctuarul de sus. Această lucrare continuă timp de mulţi ani. În curând – nimeni nu ştie cât de curând – ea va ajunge la cei vii”.
- Afirmaţii aberante. Este evident că la Dumnezeu, care cunoaşte totul despre toţi, nu poate dura judecata sute de ani şi nu poate avea loc o judecată fără ca inculpaţii să fie de faţă. Oare se gândea E. White şi la faptul că au fost judecaţi şi oamenii care încă nu se născuseră?
14. Pe pagina a 11-a a capitolului 23, (373 a cărţii), scrie: “Timp de optsprezece veacuri, această lucrare de slujire a continuat în prima despărţitură a Sanctuarului. Sângele lui Hristos mijlocea în favoarea credincioşilor pocăiţi, le asigura iertarea şi primirea la Tatăl, dar păcatele lor rămâneau încă în rapoartele din cărţi. Şi aşa cum în serviciul simbolic se făcea o lucrare de ispăşire la încheierea anului, tot astfel, înainte ca lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să se încheie, o lucrare de ispăşire trebuie făcută pentru îndepărtarea păcatului din Sanctuar. Acesta este serviciul care a început atunci când s-au încheiat cele 2300 de zile. La data aceea, aşa cum a fost prorocit de profetul Daniel, Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a lucrării Sale solemne – curăţirea Sanctuarului.”
Pe ultima pagină (a 12-a) a capitolului 23, (374), scrie: “... în anul 1844, Hristos a intrat atunci în Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc, pentru a îndeplini lucrarea de încheiere a ispăşirii ...”
Pe pagina a 6-a a capitolului 24, (380 a cărţii), scrie: “... pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de încheiere a ispăşirii ...”.
Pe pagina a 10-a a capitolului 28, (432 a cărţii), scrie: “Trăim acum în ziua cea mare de ispăşire”.
Pe pagina a 5-a a capitolului 41, (580 a cărţii), scrie: “... când lucrarea de ispăşire din Sanctuarul cresc se va încheia ...”.
- Referitor la exprimarea: “... lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să se încheie”, orice om cu bun simţ poate aprecia că este aberant să spui că lucrarea Domnului Hristos pentru mântuirea oamenilor nu s-a încheiat!
- Referitor la exprimările ciudate: “... o lucrare de ispăşire trebuie făcută pentru îndepărtarea păcatului din Sanctuar”, “... pentru a îndeplini lucrarea de încheiere a ispăşirii ...”, “... când lucrarea de ispăşire din Sanctuarul cresc se va încheia ...”, “Trăim acum în ziua cea mare de ispăşire”, bunul simţ al oricărui creştin îi arată, că este aberant să spui că lucrarea Domnului Hristos de ispăşire nu s-a încheiat pe cruce, şi ar mai trebui, începând cu anul 1844 să mai ispăşească iar păcatele oamenilor, când El Însuşi a spus: “S-a isprăvit! ” (Ioan 19.30; 17.4).
15. Pe pagina a 11-a a capitolului 23, (373 a cărţii), scrie: “Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a lucrării Sale solemne – curăţirea Sanctuarului.”, iar pe pagina 3-a a capitolului 24, (377), scrie: “Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt pentru curăţirea Sanctuarului...”
- Bunul simţ ne spune că este aberant să foloseşti exprimări de felul: “îndepărtarea păcatului din Sanctuar” şi “curăţirea Sanctuarului”, întrucât sanctuar înseamnă loc sfânt, adică un loc curat, care, evident nu are nevoie să fie curăţit!.
16. Pe ultima pagină (a 12-a) a capitolului 23, (374 a cărţii), scrie: “... păcatele celor ce se pocăiesc sunt aşezate prin credinţă asupra lui Hristos şi transferate, în fapt, asupra Sanctuarului ceresc.”
- Este evident că jertfa Domnului Isus Hristos de pe cruce a fost suficientă pentru ispăşirea tuturor păcatelor care au fost sau vor fi făcute de către oameni. Este nu numai o aberaţie, ci chiar şi o hulă la adresa Domnului Isus Hristos, să spui că după momentul morţii Sale, asupra Domnului Isus Hristos mai sunt transferate păcate. De asemenea, este aberant să spui că Domnul Isus Hristos ar fi transferat, la rândul Său, aceste păcate asupra ... Sanctuarului, adică locului sfânt şi fără păcat.
17. Referitor la vedenia din Daniel 8.1-14 şi a mesajului îngerului referitor la vedenie din Daniel 9.24-27, Pe pagina a 9-a a capitolului 18, (289 a cărţii), se afirmă că cele două perioade: de 2300 de zile (care de fapt ar fi 2300 de ani !) şi de şaptezeci de săptămâni (care de fapt ar fi 490 de ani !), trebuie să înceapă în acelaşi timp.
- Afirmaţie falsă, nesusţinută nici de Biblie, nici de vreun raţionament normal.
18. Pe pagina a 4-a a capitolului 31, (455 a cărţii), scrie: “Dacă Hristos nu i-ar fi împiedicat, demonii ar fi aruncat în mare nu numai porcii, ci şi pe păzitorii şi pe proprietarii lor”.
- Afirmaţie aberantă, nesusţinută de Biblie şi foarte puţin plauzibilă, în contextul în care demonii nu aveau de ce să-i omoare pe nişte oameni care, l-au rugat pe Domnul Isus Hristos să plece de la ei (Matei 8.34), şi care se pare că aveau oricum de gând în continuare să crească porci, contrar poruncii lui Dumnezeu.
19. Pe paginile 4-7 a capitolului 33, (473-476 ale cărţii), scrie că nu există un iad în care arde un foc veşnic.
- Afirmaţie falsă, nesusţinută de Biblie. Domnul Isus Hristos vorbeşte despre focul veşnic (Matei 18.8; Marcu 9.43-48; Apoc. 14.10-11; 19.3; 20.10).
20. Pe pagina a 13-a a capitolului 33, (482 a cărţii), scrie: “Pe rătăcirea fundamentală a nemuririi naturale a sufletului se bazează învăţătura cu privire la starea de conştienţă în moarte...”, iar pe pagina a 6-a a capitolului 36, (518 a cărţii), scrie: “... rătăcirea papală despre nemurirea naturală a sufletului şi conştienţa omului în moarte...”. Sunt mai multe pasaje în această carte unde, pentru a manipula oamenii neştiutori, E. White leagă în mod tendenţios, adevărul biblic incontestabil referitor la conştienţa sufletului după moarte, de spiritism, care este condamnat de către Dumnezeu. Folosindu-se de acest truc simplu, şi de adevărul biblic referitor la faptul că după moartea omului, acesta nu mai ştie ce se petrece pe pământ, E. White încearcă să acrediteze ideea că după moartea omului, sufletul său încetează să existe, şi ca atare acesta nu este conştient de ce se întâmplă cu el în locul unde acesta se află după moartea omului.
- Iată ce ne spune Dumnezeu, în Cuvântul Său din Sfânta Scriptură, referitor la ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte:
► Între spiritism şi conştienţa sufletului după moarte nu este nici o legătură. Creştinii nu fac spiritism şi nu sunt absolut deloc interesaţi de spiritism, întrucât a face spiritism este o îndeletnicire interzisă de către Dumnezeu (Lev. 19.31; 20.6,27; Deut. 18.10-11).
► În 1 Împ. 17.21-22, citim astfel : „Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat.” Desigur că pentru ca sufletul să se poată întoarce înapoi în trupul pe care îl părăsise, desigur că sufletul fusese undeva în timpul când nu era în trup, şi nici într-un caz nu se distrusese, aşa cum afirmă unii oameni în necunoştinţă de cauză !
► În Fil. 1.20-24, apostolul Pavel scrie aşa : „Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.” Iată că la un moment dat, după moarte, sufletul oricărui om mântuit nu încetează să existe ci trăieşte în alt loc diferit de trupul din care a plecat, altfel spus „se mută” din casa pământească, adică din trupul său de carne, într-un minunat cort veşnic (Luca 16.9; 2 Cor. 5.1-4), “împreună cu Hristos” (Fil. 1.23). Astfel, după atâta pribegie “departe de Domnul”, prin părăsirea trupului pământesc, acesta va ajunge în sfârşit “acasă la Domnul” (2 Cor. 5.6-9).
► Pentru a afla unde anume merge sufletul omului după moarte, când va părăsi trupul, putem citi versetele Luca 16.19-31, unde Domnul Isus Hristos ne vorbeşte despre unele evenimente care se produc după moartea oricărui om (Luca 16.22), în timp ce pe planeta Pământ viaţa continuă să se desfăşoare (Luca 16.27-28). Domnul Isus Hristos a spus că Lazăr “a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam” (Luca 16.22), iar bogatul “era în Locuinţa morţilor, în chinuri” (Luca 16.33). Oare îngerii au dus în sânul lui Avraam toate cele trei părţi componente ale lui Lazăr, adică : trupul, duhul şi sufletul ? Oare au ajuns în Locuinţa morţilor, în chinuri, toate cele trei părţi componente ale bogatului, adică : trupul, duhul şi sufletul ? Desigur că, după ce Lazăr şi bogatul au murit, fiecare din ei s-a dezmembrat (2 Cor. 5.1) în cele trei părţi componente : trup, duh şi suflet (1 Tes. 5.23), care, de acum nu mai coexistau împreună. Trupurile au fost îngropate, iar duhurile s-au întors la Dumnezeu (Ecl. 12.7). Atunci, ce a vrut să ne înveţe Domnul Isus Hristos, când a spus că Lazăr “a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam”, iar bogatul al cărui trup a fost şi el îngropat (Luca 16.22), “era în Locuinţa morţilor, în chinuri” (Luca 16.33) ? Desigur că prin această exprimare, Domnul Isus Hristos ne învaţă că după moartea sa, o anumită parte componentă a omului poate fi dusă de îngeri în sânul lui Avraam, sau poate ajunge în Locuinţa morţilor, în chinuri. Dumnezeu ne învaţă că această parte componentă a omului continuă să existe, fiind conştientă de toate cele ce i se întâmplă în acel loc unde se află (Luca 16.23-31; Ezec. 32.21).
► Să vedem care este acea parte componentă a omului, care continuă să existe după moartea sa, într-unul dintre cele două locuri distincte. În Ps. 89.48, citim astfel : “Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor ?”. Din acest verset aflăm că în perioada Vechiului Testament, sufletele tuturor oamenilor care mureau, continuau să existe în Locuinţa morţilor. Totuşi oamenii credincioşi, aveau nădejdea că sufletele lor nu vor rămâne pentru totdeauna în Locuinţa morţilor. Astfel, proorocul şi împăratul David, a spus : “… nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor …” (Ps. 16.10); “Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor …” (Ps. 30.3); “… Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca Locuinţă a morţilor” (Ps.86.13 ). Din versetul : “… Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor …” (Ps. 49.15), aflăm că şi autorii acestui psalm aveau aceiaşi nădejde. De asemenea, aşa nădăjduia şi împăratul Solomon, care scrie : “Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor” (Prov. 23.14).
► Pentru a accentua faptul că sufletul omului poate fi, ori mântuit (Ps. 116.4; Ezec. 14.14; Luca 9.56; Evrei 10.39; Iacov 1.21; 5.20), ori pierdut (Matei 10.28; 16.26), Dumnezeu ne învaţă că în perioada Noului Testament, după moarte, pentru suflet (Ps. 16.10; 49.15) există doar două destinaţii posibile (Prov. 15.24). Domnul Isus Hristos se referă la cele două locuri distincte, unde se află sufletele celor morţi în aşteptarea învierii (Apoc. 20.4-5), numindu-le în mod simbolic: “sânul lui Avraam”, respectiv “Locuinţa morţilor” (Luca 16.22-23). Sânul lui Avraam este un loc de mângâiere (Luca 16.25), situat undeva în cer, sub altarul (Apoc. 6.9) care este înaintea scaunului de Domnie al lui Dumnezeu (1 Sam. 25.29; Fil. 1.23). În acest loc sunt sufletele celor mântuiţi. Locuinţa morţilor este un loc de chin (Luca 16.23-25), situat undeva în adâncime (Num. 16.30-34; 1 Sam. 2.6; Prov. 15.11,24; Is. 14.15; Luca 10.15; Ef. 4.9). În acest loc se află sufletele oamenilor nemântuiţi (Iov 24.19; Ps. 9.17; 31.17; 55.15).
► Din toate versetele amintite mai sus, rezultă că partea componentă a omului, care continuă să existe după moartea sa, într-unul dintre cele două locuri distincte, este sufletul. Datorită faptului că, la moartea omului sufletul său se mută (Fil. 1.23), în unul dintre cele două locuri menţionate de către Domnul Isus Hristos în Luca 16.22-23, el nu mai este conştient de nimic din ceea ce se întâmplă în continuare pe Pământ, de unde s-a mutat (2 Cron. 34.28; Iov 14.20-21; Ecl. 6.12; 7.14; 9.5-6). Să vedem acum dacă sufletul unui om care a murit este conştient de sine şi de tot ce se întâmplă în locul unde acesta s-a mutat.
► Din mesajul Domnului Isus Hristos, cuprins în Luca 16.19-31, aflăm atât ce “gândea” patriarhul Avraam, la un anumit timp după moartea sa (Luca 16.23-31), precum şi o mulţime de alte lucruri importante, printre care le amintim pe următoarele: După moarte, sufletele oamenilor nemântuiţi “se chinuiesc” în Locuinţa morţilor (Ps. 16.10; 49.15; F.A. 2.27,31), în timp ce sufletele creştinilor sunt “mângâiate” într-un loc minunat numit metaforic “sânul lui Avraam”. Acest loc minunat, unde sufletele creştinilor vor fi în prezenţa Domnului Isus Hristos (Fil. 1.23; 2 Cor. 5.8), este situat undeva în cer, “sub altarul” (Apoc. 6.9), care se află înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (Apoc. 8.3; 9.13). Sufletele oamenilor care au murit, îşi pot aminti (Luca 16.25) amănunte legate de anumite evenimente petrecute în viaţa pământească. Fiind perfect conştient de locul “de chin” (Luca 16.28) unde se află, sufletul bogatului este preocupat de cei cinci fraţi ai săi care au rămas pe Pământ, şi ar dori să-i îndemne să se pocăiască (Luca 16.30), pentru a nu ajunge şi ei în locul îngrozitor unde se află acesta. Fiindcă în locul de chin, numit Locuinţa morţilor, se află suflete (Ps. 16.10; 49.15), care sunt imateriale, am putea să ne punem întrebarea: oare cum se pot chinui aceste suflete ? Întrucât din sufletul omului izvorăsc sentimente, dorinţe, diverse stări afective, etc., chinul acestor suflete este doar de natură spirituală. Iată două dintre motivele, în virtutea cărora sufletele oamenilor nemântuiţi, care se află în Locuinţa morţilor “se chinuiesc” : sunt conştiente de faptul că se află acolo unde sunt sufletele oamenilor răi (Ps. 9.17; 31.17), loc care, spre deosebire de “sânul lui Avraam”, nu este în cer, în preajma lui Dumnezeu; sunt conştiente de faptul că prezenţa lor în acel loc, va atrage după sine în viitor, participarea la judecata finală în calitate de inculpaţi, şi inevitabila pedeapsă, care va consta în aruncarea în iazul de foc (Apoc. 20.11-15).
Desigur că sufletele aflate în sânul lui Avraam sunt “mângâiate”, întrucât : sunt conştiente de faptul că se află în acel loc, care este undeva în cer, sub altarul (Apoc. 6.9) care este înaintea scaunului de Domnie al lui Dumnezeu (1 Sam. 25.29; Fil. 1.23); sunt conştiente de faptul că prezenţa lor în acel loc, le dă certitudinea că sunt într-adevăr mântuite (Apoc. 6.9-11,7.9-17). Citind versetele: Is. 14.9-10; Ezec. 32.21, aflăm că, pe lângă faptul că sufletele din Locuinţa morţilor sunt perfect conştiente de situaţia în care se află, între ele există şi anumite relaţii. Pentru a sublinia acest lucru, Sfânta Scriptură ne relatează, în mod simbolic, că aceste suflete conversează între ele, “vorbesc”, “strigă” (Apoc. 6.9-11).
► Citind versetul Luca 23.43, aflăm că Domnul Isus Hristos a adresat unui tâlhar care s-a încrezut în El, următoarele cuvinte: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”. Din această afirmaţie categorică, aflăm că după moartea acelui tâlhar, sufletul său a mers în sânul lui Avraam, loc aflat în apropierea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Această afirmaţie a Domnului Isus Hristos ne arată că în ziua când a fost omorât, El a trecut şi prin sânul lui Avraam, unde l-a întâlnit pe tâlhar. Desigur că după ce Domnul Isus Hristos a fost omorât, duhul Său era tot viu, exact ca şi atunci când trăia în trup (1 Petru 3.18-19). Să nu uităm că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu (Ioan 1.1,14; 10.30,38), care este Duh (Ioan 4.24), şi ca atare are capacitatea supranaturală de a fi prezent simultan atât în cer cât şi pe pământ (Ioan 3.13), exact ca şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5.7-8), dar şi în oricare alt loc din Univers, cum ar fi sânul lui Avraam sau Locuinţa Morţilor. Iată cum a fost posibil, ca după ce a fost omorât, să fie prezent atât în sânul lui Avraam, cât şi în Locuinţa Morţilor (1 Petru 4.6), pentru ca morţii, care erau perfect conştienţi de tot ce se întâmplă cu ei în locul unde se află, să poată recepţiona de la El, propovăduirea Evangheliei. Aşa cum ştim, Domnul Isus Hristos S-a înălţat la cer (F.A. 1.9-11) pentru a Se stabili definitiv (Ioan 20.17) la dreapta Tatălui (F.A. 7.55-56), doar după patruzeci de zile de la înviere. Din versetele : Is. 14.9-10; Ezec. 32.21; Ioan 5.25,28; 1 Petru 3.18-19; 4.6; Apoc. 6.9-11, aflăm că sufletele celor morţi sunt perfect conştiente, de absolut tot ceea ce se întâmplă cu ele, în locul în care se află.
Aceleaşi evenimente care s-au produs cu oamenii, despre care Sfânta Scriptură ne relatează că au fost înviaţi temporar, adică revenirea sufletului (1 Împ. 17.21-24; F.A. 20.9-12) şi duhului (Ezec. 37.5-6,8-10; Luca 8.55; Apoc. 11.11) înapoi în trupul pe care-l părăsiseră, se vor întâmpla şi la învierile succesive ale morţilor, care vor urma la momente diferite (1 Sam. 2.6; Is. 26.19; Dan. 12.2; Matei 22.31; Marcu 12.25-27; Luca 20.35-38; Ioan 5.28-29; F.A. 4.2; 1 Tes. 4.16-17; Apoc. 20.4-6,12-13).
Înainte de răpirea Bisericii (1 Tes. 4.14-17), va avea loc prima tranşă din întâia înviere a morţilor, şi anume învierea celor neprihăniţi (Luca 14.14). Atunci, sufletele aflate în “sânul lui Avraam”, vor primi câte un duh (Ezec. 37.5-6,9-10; Apoc. 11.11) şi un trup de slavă (1 Cor. 15.43), ceresc, strălucitor (1 Cor. 15.40-44), nemuritor (1 Cor. 15.53-54), ca şi al Domnului Isus Hristos (1 Ioan 3.2).
21. Pe pagina a 6-a a capitolului 25 (387 a cărţii), citându-se o altă lucrare, scrie că: “Sabatul stă chiar la temelia închinării divine”.
- Afirmaţie falsă, nesusţinută de către Biblie, întrucât atât Domnul Isus Hristos cât şi apostolul Pavel, îndeamnă creştinii să se roage neîncetat (Luca 18.1; 21.36; 1 Tes. 5.17), nu numai o zi pe săptămână. Rugăciunea neîncetată era practicată şi în Vechiul Testament (1 Sam. 12.23; Ps. 40.16; 70.4).
22. În mai multe capitole, printre care amintim capitolele 25, 26, 35, 36, 39, se accentuează că Sabatul reprezintă un sigiliu al lui Dumnezeu, şi că el nu se referă la ziua de duminică ci la ziua de sâmbătă.
- Afirmaţii false, dacă luăm în calcul că în vechime timpul “s-a oprit”, întrucât “soarele a stat pe loc”. Astfel, ziua de duminică din calendarele noastre corespunde din punct de vedere biblic şi astronomic, zilei de sâmbătă.
*
Poate că titlul acestei cărţi este sugestiv, întrucât prin conţinutul său (are şi afirmaţii false şi periculoase) reprezintă într-adevăr o adevărată tragedie pentru cei care nu cunosc Biblia în ansamblul său, şi pentru aceia care, de-a lungul veacurilor şi-au însuşit şi au enunţat (citat) aberaţiile conţinute în carte !
*
Pe rândurile următoare, se află alte aberaţii susţinute de către E. White:
1. Iosif era mult mai bătrân decât Maria.
În Biblie nu scrie acest lucru.
2. Iosif a mai fost căsătorit înainte de a se căsători cu Maria.
În Biblie nu scrie acest lucru.
3. Iosif a mai avut copii dintr-o altă căsătorie, anterioară căsătoriei cu Maria.
În Biblie nu scrie acest lucru.
4. Maria, mama Domnului Isus Hristos nu a mai avut copii cu Iosif, după ce L-a născut pe Domnul Isus Hristos.
În Luca 2.7, scrie foarte clar astfel : “Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, …”, şi nicidecum nu scrie singurul născut, cum insinuaţi dvs. ! Evident că dacă Maica Domnului nu ar mai fi avut cu Iosif copii pe care i-a născut DUPĂ Domnul Isus Hristos, nu ar fi scris în Luca 2.7, că Domnul Isus Hristos a fost întâiul născut. Evident că orice om normal ştie că după întâiul urmează al doi-lea, al trei-lea, etc, ..., (aşa cum au fost de pildă cei 4 băieţi şi poate cel puţin cele trei fete născute de către Maria, copii menţionaţi în Marcu 6.3 şi Matei 13.55-56), întrucât după ce L-a născut pe Domnul Isus Hristos, Maria a mai avut copii cu Iosif, cu siguranţă, aşa cum scrie în Matei 1.25 (Iosif a cunoscut-o pe Maria …). Trucul simplu aplicat de către E. White că : datorită faptului că fraţii săi nu se purtau respectuos cu El, s-ar putea eventual deduce că aceşti fraţi erau mai mari ca El, nu funcţionează, întrucât în Marcu 3.21, nu scrie despre fraţii săi, ci despre RUDELE SALE (iată versetul : Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.”), iar în Ioan 7.3,5, atitudinea fraţilor săi era perfect explicabilă întrucât, la acel moment aceştia nu credeau în El, ca de altfel aproape toţi iudeii care trăiau la acel moment de timp (versetele : Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci. … Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.)
Adăugat în 10/12/2013 de criscris
Multă pace tuturor.

Alte năzbâtii ale acelor iudaizanţi, adepţi fanatici ai lui William Miller şi Ellen G. White:.........

1. Maica Domnului nu a mai avut cu Iosif alţi copii, după ce L-a născut pe Domnul Isus Hristos (Matei 1.25; 13.55-56; Marcu 6.3; Luca 2.7).
2. Sufletele oamenilor care au murit nu mai continuă să existe (sau sunt inconştiente) după moarte (Luca 16.19-31; 23.43; Apoc. 6.9-11; 20.4).
3. Sabatul înseamnă sâmbătă, dar de fapt înseamnă zi nelucrătoare (Exod 16.23,30; Lev. 23.32). Din cauza unificării a două zile într-una, sabatul cade duminica (Iosua 10.12-14; Is. 38.7-8).
4. Nu va fi o domnie de 1000 de ani, pe Pământ, a Domnului Isus Hristos împreună cu Biserica (Zah. 14.1-9; Apoc. 5.9-10; 20.4).
5. Nu va fi o răpire a Bisericii, care îi va lua pe oameni prin surprindere (Matei 24.36-44; 25.13).
6. Domnul Isus Hristos nu a fost cu tâlharul în rai, în ziua când a murit (Luca 23.43).
7. Domnul Isus Hristos a murit într-o zi de vineri (Matei 12.40).
8. Domnul Isus Hristos nu a mers, în duh, imediat după ce a murit, în Locuinţa Morţilor (1 Petru 3.18-20; 4.6).
9. Cuplurile lor se împotrivesc (se pot împotrivi), în diverse feluri, la naşterea de copii (Is. 66.9; Ier. 1.5).
10. Femeile lor vorbesc (au voie să vorbească) în adunări (1 Cor. 14.34).
11. Femeile lor nu umblă (nu trebuie să umble) cu capul acoperit (1 Cor. 11.10).
12. Femeile lor au voie să-şi coafeze părul, să poarte haine scumpe şi bijuterii (1 Tim. 2.9; 1 Petru 3.3)

Comentarii referitoare la unele afirmaţii aflate în cartea
TRAGEDIA VEACURILOR
şi în alte cărţi scrise de către
de ELLEN G. WHITE,
mentorul spiritual al iudaizanţilor

Cine are ochi de văzut să vadă, cine are urechi de auzit să audă, cine vrea să înțeleagă va înțelege. Mulțumesc mult.
Adăugat în 10/12/2013 de statornicul
Extraordinar de important acest eseu. Din el omul poate afla adevarul adevarat despre Sabat. Ar fi bine sa citeasca acest eseu toti adventistii. Poate se vor trezi si ei si vor intelege ca toti crestinii nu gresesc atunci cand tin Sabatul duminica. Orice om normal poate intelege din acest eseu ca, atunci cand in calendarele noastre vedem ca este duminica, de fapt este sambata, datorita acelei zile lipsa din scurgerea vremii. Deci noi, oamenii normali care tinem Sabatul in ziua de duminica, de fapt avem dreptate, in timp ce adventistii, care il tin sambata, de fapt ei dau cinste zilei de vineri. Ce caraghios din partea lor !
Adăugat în 15/12/2013 de manofgod
Statistici
  • Vizualizări: 5920
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 10
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni