Scrisoarea fratelui Pit Popovici către biserici!
Autor: Pit Popovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de sanda_tulics in 18/02/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Scrisoarea fratelui Pit Popovici către biserici!

   Scrisoarea fratelui Pitt Popovici către biserici

   „Domnul să vă înmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei!

   Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile.

   0 stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă, dar lipseşte puterea şi lipseşte roada.

   Unii, obosiţi au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masă, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945- 1950, noi aveam trei servicii pe Duminică, şi adunările erau tixite. Ce s-a petrecut?

   Fără să ţinem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Şi Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Şi tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune, şi iată, pe nesimţite, am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie [2 Tim. 3:5).

   Unii vor zice „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţie de proorocie, ci Duhul pofetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat Inştiinţarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.
   Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate.

   Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierduţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Și biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Si ce mare e răspunderea noastră!
   Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta, închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina LUI, smereşte-te şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea Bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune. Topiţi-vă în faţa LUI pentru răcirea dragostei.

   În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Și lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (Ev. Luca 21:5-26).

   Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumneze care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
   În Glorioasa Lui slujire,

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1105
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni