Ilie Belciu V1 C V2 C V3 C [V1] Eu am fost altoit cu viţă bună, Dar rădăcina este firea-mi rea Ce ne-ncetat încearcă să răpună, Lăstarii buni ce cresc în viaţa mea. Înşelătoare sunt acele şoapte, Urzite în al răului năvod, Ce fac să crească-n viaţă peste noapte, Lăstari sălbatici cu sălbatic rod. [C] Eu vreau să moştenesc în slavă Cerul! Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar, De-aceea rabd în pace când vierul, Mai taie-n viaţa mea câte-un lăstar. [V2] N-am stat destul de veghe în lumină, Şi gândul rău încet s-a strecurat, Şi-a semănat sămânţă de neghină, În holdă printre grâul cel curat. N-am pus întotdeauna strajă gurii, Să rabd mai mult, să iert şi să iubesc, Şi n-am văzut la timp lăstarii urii, Ce din a firii rădăcină cresc. [V3] Sunt măgulit de voci amăgitoare, Ce vin să mă ridice tot mai sus, Şi-mi dă târcoale gândul de-nălţare, Ce-atâtea vieţi în lume a răpus, Când simt a biruinţei bucurie, Şi uit în umilinţă să trăiesc, Lăstari ce poartă-n seva lor mândrie, Din nesupusa-mi fire iarăşi cresc.