Narcisa P. V1 V2 V3 [V1] Era o zi frumoasă de april', Cu flori de măr abia înmugurite. Pe vremea aceea, fiind doar un copil, Mă plimbam pe căile-nverzite. Și adunam narcisele-nflorite Cu-a lor petale ce se deschideau, Priveam cum soarele-ncălzea grădina Și-atâtea păsărele ciripeau. [V2] Dar cum mergeam, îngândurat și singur, Cu mintea mea de prea fraged copil, Deodată, sub piciorul meu, zdrobită, Căzu o floare-ntr-un extaz umil. A ei petale-atât de sfâșiate, În mâna mea atunci le-am ridicat. O lacrimă, și-apoi iar încă una, Al meu obraz atunci au inundat. [V3] Pentru o clipă am rămas mirat, Cum suflete atâtea sunt ca floarea, Căzute și zdrobite sub picioare, Care își pierd mireasma și splendoarea. E-atât de trist când știm c-aceste inimi Puteau să fie flori de primăvară, Călcând pe ele, le-am zdrobit și viața, Și-a lor suflare atâta de reală.