<song>
              <title>Ridică-ți ochii și privește</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V3 V4</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Ridică-ți ochii și privește,
 că-n tot ce este-n jurul tău,
 te copleșește bunătatea
 și dragostea lui Dumnezeu!
 Pe-Acela care-I fericirea
 și viața ta de veșnicii,
 pe-Acel ce singur te iubește,
 tu nu-L asculți? De ce nu vii?  

[V2]
 Când se cutremură pământul,
 când guri de spaimă se deschid,
 când șerpii plăgilor şi morţii
 atâtea mii de vieţi ucid,
 prin toate Dumnezeu te strigă
 să-ntorci din căile pustii.
 Să vii la El să ai viaţa.
 Tu nu-L auzi? De ce nu vii?  

[V3]
 Atâtea tainice-adevăruri
 răsar din locul cel ascuns
 și la-ntrebarea-nfiorată
 ți-arată limpede răspuns:
 Când Mâna Domnului cea mare
 te zguduie din temelii,
 că a sosit plinirea vremii
 tu nu simţeşti?
 De ce nu vii?  

[V4]
 Ce fericiți sunt toţi aceia
 ce Lui pe veci s-au dăruit:
 Cu câtă bucurie-aşteaptă
 tărâmul cel făgăduit!
 La minunata fericire
 de ce nu vrei părtaş să fii?
 I-atât de bine lângă Domnul!
 De ce nu vii?
 De ce nu vii?  

</lyrics>
             </song>