Simion Buzduga V1 V2 V3 V4 V5 [V1] Tu eşti nemărginirea cea sublimă, Chiar dincolo de-orice s-a conceput. Nu desluşim Fiinţa Ta divină, Mister de nepătruns, necunoscut. Şi totuşi, Tu nu eşti în definiţii, nici în formule, dar nici în concept. Eşti nevăzut, văzut prin fascinaţii, din ce-ai creat, preasfinte Arhitect. [V2] Ca universul este simfonia, E cântecul etern şi minunat, E capodopera slăvită, armonia La care Tu, Sfânt Autor, nu ai semnat. Pământul e şi el o melodie, dar are distonații în acord. În sunetele sale, doar, se ştie, a introdus vrăjmaşul dezacord. [V3] Orice lucrare are o pecete Un cod fixat de Tine, Creator. Şi flora, fauna, au pe-ndelete Respect de Tine, Sfânt Legiuitor. Şi crinii, și ferigii, trandafirii, cu frunzele ţesute-n broderii, Nu-s martori toate? Mâna Nemuririi le-a dat prin forme, nuanţe cât mai vii. [V4] Privesc pe cer puzderia de stele Cum în cadenţă se rotesc perfect. Sunt copleşit, uimit privind la ele. Simt cauza, privind aşa efect. Tu ai un orologiu‚ Cartea Sfânta; ea sună orişice eveniment. Ştiinţa doar de ce-ai creat cuvântă, dar Biblia‚ de Tine. [V5] În adevăr mă-nchin şi-n Duh, o, Tată, Ce nepătruns şi necurpins persişti. Ateii, ah‚ vor plânge amar odată, Când vor vedea că totuşi‚ Tu exişti. Exişti! căci însuşi Tu eşti Existenţa, de-aceea eşti pe veci nemuritor. Sunt mic să Te descriu, eşti Providenţa, dar Te slăvesc în vecii vecilor.