Traian Dorz V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 [V1] Fecioară înţeleaptă, cu candela aprinsă, Ce trează-aştepţi întruna pe Mirele iubit, Coboară înserarea pe faţa zilei stinse, Și Mirele, fecioară, nici astăzi n-a venit. [V2] Pe-albastrul cer senină puzderie de stele, Strălucitori luceferi răsar în lung şi-n lat, Dar nici în seara asta, o, nu este printre ele, Luceafărul, fecioară, ce-atât L-ai aşteptat. [V3] Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită, Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia, Cu suflet alb şi candid, rămâi nebiruită, Căci sfânta priveghere curând se va găta. [V4] Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară, În râu de lacrimi ochii tu spalăţi-i de somn, Și-n haina curăţiei aşteaptă-n prag afară, Dorita arătare a scumpului tău Domn. [V5] Nu-i nici o luminiţă în sat la nici o casă, Că nicăieri nu-i parcă un singur suflet treaz. Tu singură, fecioară, a cerului Mireasă, Veghezi prin multe chinuri şi lacrimi şi necaz. [V6] Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă, În candela sleită mai toarnă untdelemn; Vor trece toate astea, vor trece aşa de-n pripă Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn. [V7] Dorm toţi… o nu-i nimica; tu rabdă şi veghează! Plângi mult? E grea vegherea? Știu suflet scump cât plângi, Dar iată, răsăritul încet se luminează, Și-obrazul plin de lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi. [V8] Răsare faţa dulce a Mirelui ce vine, Și noruI într-o clipă pe veci te-o mângăia, Și ce cununi măreţe de sori şi slavă pline, Ți-o-mbracă acum, El, faţa, cea plâns şi-a privegheat.