Autor necunoscut V1 C V2 C V3 C V4 C V5 C V6 C [V1] Prin daruri noi înaintăm spre slava pe care o cântăm Dar fără iubire, e scris: n-ajungem la locul promis. Iubirea e flacără, jar, e focul ce vine de sus Prin Duhul vieții minunat din Tatăl, din Domnul Isus. [C] Aş fi doar un chimval ce zăngăneşte, Sau o aramă ce răsună lin. Fără iubirea care mântuieşte, /: Eu nu pot fi, tu nu poţi fi adevărat creştin. :/ [V2] Chiar dacă aş şi proroci, la ce oare mi-ar folosi Un dar, dacă nu pot iubi, eu sunt un nefericit. Credinţă dac-aş avea, şi munţii să îi pot muta, Dar fără de dragostea Sa, eu sunt doar un nemântuit. [V3] În limbi dacă eu aş vorbi, la ce oare mi-ar folosi? Un dar dacă nu pot iubi eu sunt un nefericit. Averea chiar dacă mi-o-mpart, şi trupul în flăcări să-l ard, Dar dacă iubirea s-a dus, eu nu pot să fiu cu Isus. [V4] Chiar dacă-nţelept te numeşti, şi altora ştii să vorbeşti, Dar dacă tu nu mai iubeşti, tu eşti un egal cu nimic. Căci dragostea e Dumnezeu, ca El să iubim neîncetat; Dar dacă respingem mereu, noi suntem din nou în păcat. [V5] Căci fără iubirea de fraţi şi dragostea de Dumnezeu Noi suntem doar nişte prelaţi ce înjură pe alţii la greu. Căci ura înseamnă Cain, e duhul acela străin Ce înţeapă, ucide oricând şi lasă pe alţii plângând. [V6] Chiar dacă şi dealuri şi stânci prin darul credinţei le muţi, Şi tainele mari şi adânci, pe toate vreodat' le-ai ştiut, Dar dacă iubirea dintâi, şi roada s-au dus, le-ai pierdut, Tu eşti un egal cu nimic, oricât de multe ai ştiut.