Anonim V1 C V2 C V3 C [V1] Ce slab sunt, Doamne, când în ceasul încercării Privesc cu groază la furia valului Și nu aștept să poruncești să tacă mării, Și glasul Tău să poruncească vântului. Nu merit, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare, Că prea ades am murmurat și am cârtit. De n-ar fi harul și îndelunga Ta răbdare, Pe cine, Doamne, valul n-ar fi îngropat? [C] Mă ține harul, căci biruința Nu-i fiindcă am fost eu tare, Domnul meu! Ce bun ești Tu, Cel ce-mi cunoaște năzuința Și mă ridici din pricina Numelui Tău! Mărit să fii, căci Tu îți ții făgăduința Și harul Tău îmi e de ajuns în orice greu! [V2] Cu mintea mea aș vrea să vină izbăvirea La timpul meu și în felul care îmi doresc; Și-n nerăbdare își face cuib nemulțumirea Și nu aud susurul blând să-Ți mulțumesc. Nu-s vrednic, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare, Că prea ades am murmurat și am cârtit. De n-ar fi harul și îndelungata răbdare, Cine-ar sta înaintea Ta neprihănit? [V3] Ajută-mă să nu uit, Doamne, niciodată, Că-n vitejia mea sorți de izbândă nu-s, Și izbăvirea, chiar de pare întârziată, E în ceasul hotărât de Tine, scump Isus! Ajută-mi, Doamne, înspre cer să îndrept privirea, Și ajutorul Tău pe care îl aștept, Și-n așteptare să-Ți dau pururi proslăvirea, Că mă iubești și ocrotitor mă strângi la piept!