Anonim V1 C V2 C V3 C [V1] Ce slab sunt Doamne, când în ceasul încercării Privesc cu groază la furia valului Și nu aștept să poruncești să tacă mării Și glasul Tău să poruncească vântului. Nu merit, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare Că prea ades am murmurat și am cârtit De n-ar fi harul și îndelunga Ta răbdare Pe cine, Doamne, valul n-ar fi îngropat... [C] Mă ține harul, căci biruința Nu-i fiindcă am fost eu tare, Domnul meu! Ce bun ești Tu, Cel ce-mi cunoaște năzuința Și mă ridici din pricina Numelui Tău! Mărit să fii, căci Tu îți ții făgăduința Și harul Tău îmi e de ajuns în orice greu. [V2] Cu mintea mea aș vrea să vină izbăvirea La timpul meu și în felul care îmi doresc, Și-n nerăbdare își face cuib nemulțumirea Și nu aud susurul blând să-Ți mulțumesc. Nu-s vrednic, Doamne, să-mi vorbești cu îndurare Că prea ades am murmurat și am cârtit. De n-ar fi harul și îndelungata răbdare, Cine-ar sta înaintea Ta neprihănit? [V3] Ajută-mă să nu uit, Doamne, niciodată Că-n vitejia mea sorți de izbândă nu-s Și izbăvirea, chiar de pare întârziată, E în ceasul hotărât de Tine, scump Isus. Ajută-mi, Doamne, înspre cer să îndrept privirea Și ajutorul Tău pe care îl aștept, Și-n așteptare să-Ți dau pururi proslăvirea Că mă iubești și ocrotitor mă strângi la piept.