Robert Vincze V1 C V2 C V3 C V4 C V5 C [V1] Eu întotdeauna am scris, Pe inimi, în ceruri, mereu, Cu cerneala caldă-a viselor, Dincolo de stele, spre Dumnezeu. [C] Căci scrisul meu nu e doar slovă, Nici simplu sunet în vânt rostit, E cântec născut din veșnicie, E har peste suflet, de sus venit. [V2] Acolo unde tăcerea vorbește, Și lumina se naște din dor, Cel ce cunoaște în taină totul, Poate citi versul meu călător. [V3] Eu am scris cu lacrimi de rouă, Pe dimineți ce încă n-au răsărit, Am scris pe aripi albe de îngeri, 
Numele Celui atât de iubit. [V4] Când vântul purta rugăciunea, Spre margini de infinit, mereu, Am așternut în simple cuvinte, Tot cerul primit de la Dumnezeu. [V5] Și dacă vreodată vei căuta, Printre umbre și foc, în drumul tău, Vei găsi slove aprinse de Duhul, Ca stelele-n noapte, sub semnul Său.