Otniel Strâmbu V1 C V2 C V3 C V4 C [V1] Bătrânețea este soarta cea mai scumpă de pe lume Când viața se desprinde de-orice fală și renume. Ea e starea naturală, ce ne-înmoaie învelișul Și putem să ne desprindem de această lume-n duhul. [C] Bătrânețea cu Hristos, este cea mai de folos, Doar așa simțim deplin tinerețile ce vin. Când ni-e trupul o povară, duhul se nalță, zboară Natural desprins de fire și plutind spre nemurire. [V2] Bătrânețea este pista de lansare către-o altă Stare de ființă-n care viața nu e limitată. Nu va mai fi focul care pune pofta în mișcare Și putem să ne desprindem mai ușor de fiecare. [V3] Bătrânețea este starea cea mai lângă veșnicie Nu vă pară rău de-aceasta! Nu fiți triști că o să vie! Anii vieții zboară iute, nu fiți triști dea lor plecare! C-ar fi vai de noi, de veșnic am trăi-n această stare. [V4] Firea-aceasta-i limitarea noastră supra naturală, Trupu-acesta ne ascunde strălucirea cea reală, Și alături cu natura noi suspinăm adânc în noi Să-mbrăcăm neputrezirea la învierea cea de apoi.