<song>
              <title>Cânta o pasăre măiastră pe Golgota duios cânta</title>
              <author>Traian Dorz</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V2 V3 V4</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Cânta o pasăre măiastră,
 de Golgota, duios cânta,
 De taina cerului sihastră,
 de pacea și iertarea noastră,
 /: Atât de limpede cânta :/
 /: Că doina dulce și măiastră
 din glasul ei mă fermeca.  :/  

[V2]
 Din calea mea, pierdută-n lume,
 o clipă m-am oprit s-ascult,
 Și nu mai știu ce-a fost anume,
 părea că-s numai eu pe lume,
 /: Așa mă fermeca de mult,  :/
 /: Uitasem unde sunt și cum e
 și nu mă săturam s-ascult.  :/  

[V2]
 Duiosul viers, pe nesimțite,
 am început să-l cânt si eu;
 Prin sfâșierile cumplite,
 cu râu de lacrimi neoprite,
 /: În viersuri, eu m-am frânt mereu;  :/
 /: Cântarea Jertfei preaiubite
 m-a întâlnit cu Dumnezeu.  :/  

[V3]
 Cu cântul păsării măiestre
 și astăzi intristarea-mi strâng,
 Când vântu-mi suflă la ferestre
 și-mi spune-a Golgotei poveste,
 /: În viers bucăți de suflet frâng,  :/
 /: Prin doina păsării măiestre
 mă rog adânc și cânt și plâng.  :/  

[V4]
 O, Doina Golgotei cum plânge
 în tine cântecul preasfânt,
 De-o dragoste scăldată-n sânge,
 de Sânul cel străpuns ce strânge
 /: Iertat, norodul Său cel sfânt!  :/
 /: Te cânt, cu cât mai mult voi plânge
 și plâng cu cât mai mult Te cânt.  :/  

</lyrics>
             </song>