Zaharia Cristina V1 C V2 C V3 C V4 C [V1] De-ar fi să vorbesc în limbi de o mie Și de nu aș avea dragoste, Aș fi ca o alăută zăngănitoare În mâna muzicianului, Neacordată în acordul iubirii Și lipsită de parfumul dragostei. [C] Pune dragostea Ta divină În inima mea, Să simt ale iubirii acorduri, Cum îmi bate în piept, Și parfumul dragostei să răspândesc, Să simtă fiecare a Ta iubire. [V2] De-ar fi să vorbesc în limbi de o mie Și nu aș simți a Ta iubire, Aș fi ca un vas gol Ce a fost uitat pe un raft De Marele Olar, Prăfuit și fără de folos. [V3] De-ar fi să vorbesc în limbi de o mie Și nu aș răspândi al dragostei parfum, Aș fi ca o floare otrăvitoare În mijlocul pădurii pline de parfum, Răspândind mireasma primăverii Peste văiile adânci. [V4] De-ar fi să vorbesc în limbi de o mie Și nu aș suferi cu cel ce suferă, Aș fi ca o vioară nefolositoare, Al cărei arcuș s-a rupt, Uitată într-un colț și prăfuită, Fără de niciun folos.