Anonim V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 [V1] De ce te plângi când toţi lovesc în tine? Rămâi mereu o stâncă de granit, /: Un pom sădit chiar lângă drum, ştii bine, Când are rod de toţi este lovit. :/ [V2] De ce te plângi când ai căzut pe cale? Eroii cad şi se ridică iar /: Căderea este-o parte-a vieţii tale De te ridici atunci devii un far. :/ [V3] De ce te plângi când eşti în suferinţă? Tu eşti chemat să fii biruitor /: Un murmur doar, în drum spre biruinţă Te face laş şi e înjositor. :/ [V4] De ce te plângi când marea se frământă Iar barca ta purtată e de val? /: Căci noi plutim spre patria cea sfântă, Vâslim mereu pe marea de cristal. :/ [V5] De ce te plângi când nu mai e lumină Şi pentru-o clipă-n viaţă eşti învins? /: Eşti obosit şi calea ţi-e străină Priveşte acolo-n port e-un far aprins. :/ [V6] De ce te plângi când bolta e pustie Şi norii grei umbresc cărarea ta? /: Căci sus, acolo-n patria divină, E numai zi, curaj, nu dispera. :/ [V7] De ce te plângi când fraţii tăi de cruce Te-au părăsit cu tot ce-i omenesc? /: Căci pentru tine-un glas duios şi dulce Îţi spune azi: “Eu nu te părăsesc”. :/ [V8] De ce te plângi când toţi te dau uitării? Tu eşti chemat lumină să răsfrângi /: Dar nu uita de nu răspunzi chemării, Tu eşti pierdut şi-atuncea poţi să plângi. :/