George Lauric V1 C V2 C V3 C V4 C [V1] E veacul cel din urmă, prigoana e în toi, Vrăjmașul ne-asuprește prin poftele din noi; Nu trupul nostru moare-n vreun fel martirizat, Ci sufletul se pierde de nu-i păstrat curat. [C] Sunt vremuri tot mai grele când mulți am obosit Căci lupta este mare, iar valul e cumplit, Dar vino, Tu, Isuse, și printre noi rămâi Inundă-ne cu harul și dragostea dintâi. [V2] E veacul cel din urmă când nesiliți murim Căci noi prin necredinţă pe Domnul părăsim N-a biruit vrăjmașul creștinii prin torturi, Dar i-a legat de pofte, de patimi și urâciuni. . [V3] E veacul cel din urmă, creștinii nu mai mor Persecutați de oameni pentru credința lor, Ci vremurile-s grele căci lupta s-a schimbat S-a înmulțit păcatul si mulți s-au întinat. [V4] E veacul cel din urmă, iar cei ce vin sunt scriși Cei netrimiși de Domnul ce-și zic ca sunt trimiși; Când adunări sunt goale, sau pline... da'n zadar Căci nu-i acolo Duhul, nici adevăr, nici har. [C] Sunt vremuri tot mai grele... uscate primăveri, Nu-s ape, nici izvoare, nici ploi pe nicăieri; Dar fă din noi, Isuse, o oază prin pustii, Un Gosen al iubirii, lumină să ne fii.